Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărmureanu anunţă DEZASTRU în caz de CUTREMUR: Nicio SCARĂ nu este proiectată antiseismic

Publicat in Ora de Iasi, luni 4 noiembrie 2013 ·

Pe fondul nenumăratelor cutremure care s-au produs în ultima vreme în Galaţi, Vrancea, Hunedoara, Buzău şi Prahova, directorul onorific al INFP, Gheorghe Mărmureanu, a transmis un mesaj important pentru populaţie. În cazul producerii unui seism este interzis ca oamenii să iasă din casă pe scara imobilului.

Un cutremur “foarte adânc” ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, a declarat, duminică, Gheorghe Mărmureanu. Însă tot el linişteşte populaţia şi spune că la un cutremur de 7 “nu se va întampla nimic”.

“În momentul de faţă nu poate fi un cutremur vrâncean mai mare de 7. Poate să fie 6,5, 6,9 sau 7, cel mult. Mai mult nu poate fi, pentru că nu există suficientă cantitate energetică în zona Vrancea pentru cutremure mai mari de 7. La un seism până în 7, nu se întâmplă nimic”, a precizat Gheorghe Mărmureanu.

Specialistul a dat sfaturi preţioase pentru români, în caz de cutremur. Cel mai important dintre ele, “nu ieşiţi din casă”. “În caz de cutremur trebuie să stăm în casă. Este cea mai mare prostie să ieşim pe scara imobilului. La cutremurul din 4 martie 1977 au fost oameni care au murit pentru că au ieşit pe scara blocului. În momentul în care ai pus piciorul pe o scară, cealaltă poate să o ia perpendicular şi îţi taie piciorul. În România, nicio scară nu este proiectată antiseismic”, a mai spus Gheorghe Mărmureanu.

Citeste mai mult pe RTV.NET

Pe fondul nenumăratelor cutremure care s-au produs în ultima vreme în Galaţi, Vrancea, Hunedoara, Buzău şi Prahova, directorul onorific al INFP, Gheorghe Mărmureanu, a transmis un mesaj important pentru populaţie. În cazul producerii unui seism este interzis ca oamenii să iasă din casă pe scara imobilului.

Un cutremur “foarte adânc” ar urma să se producă în Vrancea, zona de risc fiind sudul Moldovei şi mai puţin Capitala, a declarat, dumini

Articolul in Ora de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum o ora
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum o ora
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum o ora
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 2 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 9 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum 36 minute
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum o ora
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 5 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Zeci de eurodeputați cer sancțiuni UE contra platformelor online acuzate de „ingerințe” electorale. Cazul România

HotNews acum o ora
Aproximativ 50 de europarlamentari i-au cerut într-o scrisoare șefei diplomației europene, Kaja Kallas, ca UE să își extindă cadrul de sancțiuni împotriva platformelor digitale pe care le acuză de interferențe în procesele democratice și să conducă

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-5°
mie.

-4°/3°
joi

-5°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
mie.

-1°/3°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mie.

-7°/-1°
joi

-8°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
Feedback
Feedback