Mesajul a fost trimis. Multumesc!

În stare gravă după ce s-a luptat pe viaţă şi pe moarte cu un taur

Publicat in Vremea Noua, luni 4 noiembrie 2013 ·

Un număr record de ieşeni a ajuns în acest weekend la spital în urma agresiunilor de tot felul, în general bătăi

În ultimele 24 de ore, medicii de la Unitatea de Primire Urgenţe a Spitalului „Sfântul Spiridon“ au îngrijit nu mai puţin de 15 bărbaţi agresaţi. Dintre aceştia, doar doi pacienţi, un botoşănean şi un sucevean, au fost transferaţi în unitatea ieşeană din afara judeţului. Primul dintre ei, un bărbat în vârstă de 50 de ani, a ajuns la UPU după ce a fost împuns în fesa dreaptă de taurul din gospodărie şi după ce şi-a fracturat mai multe membre, în timp ce încerca să se salveze de animalul furios. „Bărbatul s-a prezentat în UPU policontuzionat în urma loviturilor primite de la animal. El prezenta o contuzie toraco-abdominală, una de bazin şi o plagă prin împungere, iar după ce a fost stabilizat a fost îndrumat către domiciliu“, a declarat conf. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef la UPU-SMURD.

Celălalt pacient din afara judeţului era un tânăr de 21 de ani din Suceava care, după ce a îndurat durerile provocate de o bătaie timp de 24 de ore, s-a prezentat la UPU cu un traumatism cranio-facial şi cu o fractură latero-facilă în partea dreaptă. El se află în continuare sub supravegherea medicilor de la Chirurgie Maxilo-Facială, după cum a explicat conf. dr. Diana Cimpoeşu. Din aceeaşi categorie a pacienţilor care s-au prezentat la UPU cu leziuni vechi, fac parte alţi doi tineri, amândoi de 25 de ani, unul din Rădeni, celălalt din Bivolari. Dacă primul dintre ei şi-a ascuns rănile timp de cinci zile, cel de-al doilea a solicitat ajutorul medicilor abia după 10 zile de agonie. „Bărbatul din Rădeni avea o contuzie toraco-abdominală, iar după ce l-am îngrijit s-a îndreptat către domiciliu. În schimb, tânărul din Bivolari a venit cu un traumatism cranio-cerebral, unul cranio-facial şi cu o plagă contuză sprâncenară în partea stângă, iar după asistenţa d

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan participă la Congresul Extraordinar al PNL

Mediafax acum 25 minute
În declarațiile făcute presei, Nicușor Dan a explicat că a fost sprijinit de PNL și de aceea este prezent la congres. La rândul său, Ilie Bolojan, care l-a însoțit pe Nicușor Dan, s-a limitat la a le spune jurnaliștilor: „Vă mulțumesc foarte mult”.

PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte

Ziarul Financiar acum 2 ore
PNL organizează sâmbătă un congres extraordinar pentru alegerea noii conduceri a partidului. Ilie Bolojan este singurul candidat pentru postul de preşedinte. Congresul Extraordinar al PNL va avea loc sâmbătă la Palatul Parlamentului, în prezenţa a 1

Dacian Cioloș, despre momentul în care a fost refuzat de taximetrist la aeroportul Otopeni: „Situație absurdă”

HotNews acum 3 ore
Fostul premier Dacian Cioloș a reacționat public după ce presa a scris că a fost refuzat de un taximetrist la Aeroportul Henri Coandă, precizând că nu a depus nicio plângere împotriva șoferului și că, din punctul său de vedere, acesta nu este vinova

Cod galben de caniculă duminică, în şase judeţe şi în Capitală/ La începutul săptămânii viitoare, valul de căldură se extinde şi se intensifică, în special în jumătatea de sud a ţării

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Şase judeţe şi Capitala se vor afla duminică sub atenţionare cod galben de caniculă, urmând ca, la începutul săptămânii viitoare, valul de căldură să se extindă şi să se intensifice, în special în ju

Bob Dylan va susţine din toamnă 23 de concerte în Europa

HotNews acum 2 ore
Legenda folk şi laureatul Premiului Nobel Bob Dylan va susţine 23 de concerte în Europa, începânddin 16 octombrie. La Palais des Congrès din Paris va cânta în 30 şi 31 octombrie. Aflat în prezent într-un turneu de vară în Statele Unite, artistul în

Primii turiști ruși au ajuns în stațiunea nord-coreeană inspirată de Benidorm

HotNews acum 2 ore
Un nou complex turistic pe plajă din Coreea de Nord, criticat de organizaţiile pentru drepturile omului pentru tratamentul dur aplicat muncitorilor din construcţii, a primit în această săptămână primul grup de turişti ruşi, relatează BBC, conform Ne

BITCOIN a atins vineri un nou maxim istoric. A depășit 118.000 de dolari, în contextul intrărilor record în ETF-uri

Gandul acum 3 ore
Bitcoin a continuat să crească vineri. A atins un nou maxim de 118.872 dolari, susţinut de intrări record în ETF-uri şi de creşterea interesului instituţional, a transmis CNBC. Conform Coin Metrics, criptomoneda s-a tranzacționat în jurul valorii de

Un vagon al unui tren de marfă a deraiat în staţia Mogoşoaia. A fost blocată circulaţia trenurilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea

Gandul acum 3 ore
CFR a anunțat, vineri seară, că un vagon din compunerea unui tren de marfă a deraiat în stația Mogoșoaia și că s-a blocat circulația trenuilor care intră/ies din Pajura, Colentina, Buftea, inclusiv trenurile de la Aeroport Henri Coandă. ”Convoiul de

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 12 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Ford aprobă concedieri voluntare la uzina sa din Koln, pe fondul cererii slabe pentru vehicule electrice

News.ro acum 5 ore
Constructorul auto american Ford Motor a convenit un plan de protecţie a locurilor de muncă pentru uzina sa din Koln, Germania, care vizează peste 10.000 de angajaţi, în contextul cererii scăzute pentru vehicule electrice, au anunţat vineri compania

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

15°/31°
lun.

18°/35°
mar.

20°/33°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/29°
lun.

18°/32°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

22°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/35°
lun.

22°/37°
mar.

21°/36°