Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vânzările Dacia în Franţa au crescut cu 7,6% în primele zece luni

Publicat in Income Magazine, luni 4 noiembrie 2013 ·

Înmatriculările de autoturisme noi Dacia în Franţa au crescut cu 7,6% în primele zece luni, la 72.550 unităţi, în timp ce piaţa franceză s-a menţinut pe scădere, cu 7,4%, chiar dacă se află pe un trend de revenire, cu evoluţie pozitivă în octombrie pentru a doua lună consecutiv.

Creşteri mai puternice decât Dacia au înregistrat Lexus (13,7%), la 2.297 unităţi şi Fiat (10,8%), la 39.973 unităţi. Vânzările totale de autoturisme noi s-au ridicat la 1,48 milioane de unităţi în primele zece luni, arată datele publicate, luni, de Comitetul Constructorilor Francezi de Automobile. Cota de piaţă a Dacia a urcat de la 4,23% în primele zece luni ale anului trecut la 4,91% în aceeaşi perioadă din acest an.

Declinul vânzărilor grupului francez Renault, care deţine Dacia, a continuat să încetinească şi s-a situat la 2,6% în primele zece luni, la 352.953 autoturisme. Înmatriculările sub marca Renault, de patru ori mai mari decât cele sub brand Dacia, au consemnat o scădere de 4,9%, la 280.403 unităţi.

Dacia Sandero s-a menţinut pe poziţia a şasea în top 100 al celor mai bine vândute autoturisme la zece luni, cu înmatriculări de 33.636 unităţi şi cotă de piaţă de 2,3%. Pe prima poziţie se află Renault Clio IV, cu vânzări de 86.239 maşini şi cotă de piaţă de 5,8%. În top zece sunt prezente doar mărci ale constructorilor francezi, singura excepţie fiind Volkswagen Polo, pe locul nouă, cu înmatriculări de 31.083 unităţi şi cotă de piaţă de 2,1%.

În top 100 se află şi alte modele ale Dacia, precum Dacia Duster pe 18 (cu vânzări de 21.419 unităţi şi cotă de piaţă de 1,5%), Dacia Lodgy pe 40 (înmatriculări de 9.637 şi cotă de piaţă de 0,7%) şi Dacia Dokker pe locul 85 (vânzări de 4.623 unităţi şi cotă de piaţă de 0,3%).

Înmatriculările Dacia în octombrie au crescut cu 9,6%, la 7.260 autoturisme, iar cota de piaţă a mărcii a urcat de la 4,08% anul trecut

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

15 județe și Capitala, sub avertizare Cod roșu de caniculă. Recomandările specialiștilor

Mediafax acum 18 minute
Meteorologii au emis o avertizare de Cod roșu, iar în 15 județe și în Capitală se vor înregistra temperaturi maxime de 38-41°C. Aceasta intră în vigoare luni la ora 10.00 și va fi valabilă până marți, la ora 10.00. Este vorba de județele Mehedinți,

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 49 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 29 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 42 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 49 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°