Nici Ioan Budai-Deleanu, nici A.S. Puşkin (iar pe urmele lui nici tălmaciul său în română, Alexandru Donici), nu au fost Political Correctness – primul a scris Ţiganiada, cel de-al doilea Ţiganii, opere de căpătâi pentru – pe atunci tinerele – literatura română & rusă. Nu Rromaniada, nici Rromii… Acum, se-i de făcut cu aceste texte – de corijat? de pus la păstrare?!...

Deloc retorică, întrebarea – după ce că, pe 31 octombrie curent, la lansarea volumul de reportaje Ţiganul tot ţigan, Arc, 2011, semnat de jurnalista poloneză Lidia Ostalowska, una dintre vorbitoare, Natalia Duminică, coordonator programe Educaţie la Centrul Naţional al Rromilor, a „amendat” autoarea pentru acest titlu, considerându-l jignitor, fără a propune însă unul mai bun în schimb. Nici trimiterea la Ţiganiada lui Budai-Deleanu, nici referinţa la Ţiganii lui Puşkin, cu atât mai mult realitatea din teren, conform căreia rromii îşi spun, ei înde ei, ţigani, nu au convins-o pe tânără, al cărei discurs – cam subţirel – a pledat cauza etniei sale, doar că… în lipsa acesteia. De unde mă aşteptam să văd dacă nu o „şatră mică”, cel puţin un mănunchi de fuste colorate făcându-şi apariţia în Librăria din Centru, cel puţin din curiozitate, dacă nu dintr-o sfântă datorie a recunoştinţei pur omeneşti faţă de truda unui reporter polonez care a mers din ţară-n ţară (România, Ungaria, Bulgaria, Macedonia, Cehia, Slovacia, Marea Britanie ş.a.) spre a le asculta păsul, tocmai comunitatea rromă a strălucit prin absenţă. Nu o spun pe un ton acuzator, sunt convins că există suficiente motive – de ordin economic, social, dar şi cultural – care scuză această „lipsă la apel”; dar ce frumos ar fi fost să fie de faţă cei în numele cărora a vorbit Natalia Duminică!

Generaţia mea a crescut cu filmele lui Emil Loteanu, de la Lăutarii la O şatră urcă la cer, care nici ele nu sunt tocmai po