Acum ceva timp eram în tranzit printr-un mare aeroport european. Între avioane erau câteva ore, aşa că am căutat un loc liniştit. În zadar. Aeroportul era traversat de trotuare rulante ce aveau o caracteristică nemaiîntâlnită de mine până atunci. Atunci când un pasager ajungea aproape de capătul lor, un dispozitiv electronic detecta prezenţa omului şi rostea, cu un glas metalic, invariabil: "Mind your step!" (Atenţie unde călcaţi!).
Presupun că invenţia a fost instalată pentru ca un călător teribil de neatent să nu se împiedice şi să îşi prindă picioarele ori bagajele în mecanismul trotuarului rulant. Nu văd cum s-ar putea întâmpla asta, dar putem presupune. Oricare ar fi explicaţia, efectul era de-a dreptul traumatizant pentru cei aşezaţi pe scaunele de pe marginea coridoarelor, care erau obligaţi să asculte de 20 ori pe minut îndemnul robotului.
Am devenit, ca societate, intoleranţi la risc. Iar reversul medaliei este o obsesie pentru securitate.
Departe de mine, desigur, să susţin că dorinţa de a ne simţi în siguranţă este nelegitimă. Dimpotrivă. Lumea modernă a făcut mari paşi înainte în această privinţă. Multe obiecte ori proceduri au devenit mai sigure. În 1965, Ralph Nader a publicat "Unsafe at Any Speed" (Nesigur la orice viteză), o lucrare care denunţa lipsa de siguranţă a automobilelor contemporane. De atunci lucrurile s-au schimbat. Automobilele au airbag-uri, frâne ABS, iar unele au chiar radare ce pot preveni accidentele.
Cu toate acestea, există o limită dincolo de care preocuparea devine nevroză. Nu ştiu câţi oameni şi-au prins o plasă cu cumpărături în dinţii trotuarului rulant din aeroportul cu pricina. Dar ştiu că vocile de robot care, la fiecare câteva secunde, recitau un avertisment rece, pe fiecare coridor, au creat o atmosferă ireală, de spital de alienaţi, din care abia aşteptam să îmi iau zborul.
Repet, este bine
