* aceasta este promisiunea făcută de guvernanţi în urma pichetării de ieri a Parlamentului de către reprezentanţii Federaţiei "Spiru Haret"
Pichetare cu succes. Aceasta este concluzia zilei de 4 noiembrie, când peste 1.500 de angajaţi din învăţământ, membri ai Federaţiei Sindicale "Spiru Haret", dintre care 54 brăileni, au pichetat Parlamentul României între orele 11.00 şi 14.00.
Acţiunea de protest a început la ora 11.00, iar în jurul orei 13.00, o delegaţie a protestatarilor a fost invitată să-şi prezinte nemulţumirile la Comisia de învăţământ a Senatului, unde preşedinte este prof. univ. dr. Ecaterina Andronescu, fost ministru al Educaţiei. Judeţul nostru a fost reprezentat de Constanţa Condruţ, din rândul personalului nedidactic, al cărei câştig lunar este de 675 de lei, suma în care se include şi sporul de vechime. Din acest motiv, diferenţele salariale între cei care muncesc de trei zile în sistem sau de 30 de ani sunt de aproximativ 3 lei. "Am primit un răspuns favorabil la cererile noastre, guvernanţii ne-au anunţat că începând cu anul 2014, salariul minim pe economie va fi de 1.000 de lei, iar piramida salarială a bugetarilor va avea şapte trepte, în timp ce acum are 15 trepte. Dacă se va realiza acest lucru, iar sporul de vechime nu va mai fi inclus în salariul de bază, s-ar putea ajunge la dublarea salariilor pentru personalul nedidactic din învăţământ. În plus, şi ministrul Educaţiei ne-a promis că va susţine în Guvern o hotărâre de aprobare a unui Regulament pentru acordarea de sporuri pentru condiţii grele de muncă, care era de 10% înainte de tăieri", a explicat liderul Sindicatului Învăţământ Brăila, prof. Valeriu Partene, vicepreşedinte al Federaţiei "Spiru Haret".
În privinţa debutanţilor din învăţământ, şi pentru ei vor creşte salariile, în jur de 1.200 de lei, dacă salariul minim pe economie va fi de 1.000 de l