Valoarea totală a depozitelor la instituţiile de credit din România a scăzut cu aproape 1,4 miliarde lei, la sfârşitul celui de-al treilea trimestru al anului 2013, corespunzătoare unei variaţii trimestriale de -0,5% în termeni nominali, până la 303,5 miliarde lei, se arată într-un raport al Fondului de Garantare a Depozitelor în Sistemul Bancar (FGDB).
Potrivit Fondului, scăderi au fost înregistrate atât la depozitele în lei, cât şi la cele în valută, anunţă Agerpres. În ceea ce priveşte cele două mari categorii de deponenţi - persoane fizice şi persoane juridice - valorile totale ale depozitelor acestora au avut evoluţii opuse, depozitele populaţiei înregistrând o variaţie trimestrială pozitivă, în timp ce depozitele persoanelor juridice au avut o dinamică negativă.
La 30 septembrie 2013, valoarea totală a depozitelor la instituţiile de credit din România s-a situat cu 16,4 miliarde lei sub cea înregistrată în aceeaşi perioadă a anului precedent, declinul anual fiind de 5,1% (variaţie anuală de -6,9% în termeni reali).
"Depozitele în moneda naţională totalizau, la sfârşitul trimestrului III 2013, 155,3 miliarde lei (variaţie trimestrială de -0,4% în termeni nominali), deţinând o pondere de 51,2% în totalul depozitelor din sistemul bancar din România. Declinul depozitelor în lei înregistrat în trimestrul III 2013 a fost determinat în principal de dinamica negativă a valorii depozitelor în lei ale persoanelor juridice, scăderea cu 0,9 miliarde lei neputând fi compensată de creşterea cu 0,3 miliarde lei a depozitelor în lei ale persoanelor fizice", se spune în raport.
La 30 septembrie 2013, depozitele în valută la instituţiile de credit din România însumau 148,2 echivalent miliarde lei, cu 0,5% sub nivelul de la sfârşitul trimestrului anterior. Depozitele persoanelor fizice la instituţiile de credit din România au înregistrat o creştere cu 0,