Organizatorii Simpozionului de istorie Statuia identităţii naţionale versus monumentul alterităţii, ediţia a III-a, au dat la tipar o frumoasă invitaţie. Ceea ce e bine. Mai puţin bine e modul în care fotografia de pe verso, cea de jos, care ilustrează monumentul dedicat eroilor din primul război mondial, este explicitată. Citim şi ne crucim, ca să ne asortăm măcar cu fotografia: “Cimitirul erorilor români din primul război mondial Baia Mare”. Gramatical, nu ni se pare prea corect. Noi credem că ar fi trebuit scris “Cimitirul erorilor române” sau “Cimitirul erorilor româneşti”, pentru că erorile sunt de genul feminin şi, pe cale de consecinţă, nu pot fi “români”.
Unde mai pui că acolo nici nu există vreun cimitir, ci un monument comemorativ. Cam cum făceau anticii pentru cei morţi în teritorii îndepărtate, monumente cărora arheologii le zic “cenotafuri” sau “a fugit mortul”.
Am mai avea câteva mici probleme cu titlurile lucrărilor anunţate. Dintre respectivele titluri, unul ne-a atras atenţia în mod deosebit: „91 de ani de la împroprietărirea teritoriului de vest a României”. De ce „a României” şi nu “al României”? Facem ca la şcoală, în clasa a doua. Al cui teritoriu? Al României. Corect e cum zicem şi scriem noi.
O ultimă întrebare ne răscoleşte şi nu-i prea dăm de capăt: cum poate fi împroprietărit un teritoriu?
Răspunsul nu poate fi decât unul singur: deşi am făcut un cimitir al erorilor române sau româneşti, de unde rezultă că le-am şi îngropat, ele continuă să fie prezente printre noi, mai vii ca niciodată...
E.R. Oarea
Organizatorii Simpozionului de istorie Statuia identităţii naţionale versus monumentul alterităţii, ediţia a III-a, au dat la tipar o frumoasă invitaţie. Ceea ce e bine. Mai puţin bine e modul în care fotografia de pe verso, cea de jos, care ilustrează monumentul dedicat eroi
