Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultatul campaniei de ecologizare desfasurata in Braila

Publicat in Info Est, luni 4 noiembrie 2013 ·

Miercuri, 6 noiembrie, ora 17,00, la Muzeul Brăilei, în spaţiul Galeriei de artă „Gheorghe Naum” din Piaţa Traian nr. 3 (intrarea prin strada Galati), are loc vernisajul expoziţiei „Pe drumuri de poveste – Pictură, ilustraţie, proiect decorativ din donaţia Romeo Voinescu”.

Cu o carieră de peste şase decenii, Romeo Voinescu, ajuns la zenitul unei cariere pline de realizări, a hotărat să lase ceva comunităţii din care provine. Actul său de donaţie, finalizat anul acesta, a îmbogăţit patrimoniul Muzeului Brăilei cu 61 de lucrări dintre cele mai valoroase şi mai reprezentative pentru creaţia sa artistică.

Expoziţia celebrează drumul în pluralitatea accepţiunilor sale: de itinerariu spiritual („Peripeţiile lui Ulysse”, „Basme populare”) ori de aventură picarescă, nelipsită nici ea de valenţe iniţiatice („Toate pânzele sus”), de călătorie printre splendorile acestei lumi (peisajele - „note de drum” din Grecia şi Italia), de cale ordonatoare înăuntrul unei configuraţii de forme şi culori.

Romeo Voinescu s-a afirmat ca unul dintre cei mai înzestraţi ilustratori ai generaţiei sale şi ca unul dintre cei mai marcanţi artişti decoratori români contemporani. Este un ilustru absolvent al Liceului „Nicolae Bălcescu”, promoţia 1946, şi unul dintre acei fii ai oraşului pentru care Brăila a însemnat întotdeauna un reper sufletesc major.

Romeo Voiculescu a fost decan al Facultăţii de Arte Decorative din cadrul Institutului „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti si este considerat unul dintre pionierii artei monumentale contemporane româneşti. A expus alături de nume mari ale scenei artistice internaţionale precum Renato Guttuso, Henry Moore, David Hockney ş.a.

Miercuri, 6 noiembrie, ora 17,00, la Muzeul Brăilei, în spaţiul Galeriei de artă „Gheorghe Naum” din Piaţa Traian nr. 3 (intrarea prin strada Galati), are loc vernisajul expoziţiei „P

Articolul in Info Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nou atac rusesc la graniță. Mesaj RO-Alert în județul Tulcea

HotNews acum 46 minute
Un mesaj RO-Alert a fost emis în noaptea de marţi spre miercuri pentru zona de nord a judeţului Tulcea privind riscul căderii unor obiecte din spaţiul aerian, după ce structurile de apărare şi securitate naţională au interceptat un posibil atac al F

Licitaţii - 2 octombrie 2024

Buna ziua Brasov acum 6 ore
Oraşul Râşnov cu sediul în Piaţa Unirii, nr. 12, jud. Braşov, cod 505400, CIF 4443353, tel. 0268 230002, fax. 0368 401858, email: urbanism@primariarasnov.ro, persoana de contact Neagu Magdalena - organizeaza licitaţie publica pentru concesionarea

Atacul Iranului. Netanyahu: „Iranul a făcut o mare greşeală în această seară - şi va plăti pentru ea"

Mediafax acum 9 ore
„Iranul a făcut o mare greşeală în seara aceasta - şi va plăti pentru asta. Ne vom ţine de regula pe care am stabilit-o: oricine ne atacă - îl vom ataca”, a declarat Benjamin Netanyahu. El a adăugat că atacul a „eşuat”, în contextul în care Teheranu

Ucraina investighează presupusa împuşcare a 16 prizonieri de război de către Rusia. „Nu sunt incidente izolate”

Adevarul acum 48 minute
Ucraina a anunţat, pe 1 octombrie, că a lansat o investigaţie privind o posibilă împuşcare de către trupele ruse a 16 prizonieri de război ucraineni, soldaţi care s-au predat pe prima linie de est.

Claudia Sheinbaum, învestită oficial ca prima femeie preşedinte a Mexicului

News.ro acum 4 ore
Claudia Sheinbaum, fostul primar al capitalei mexicane, a fost învestită oficial în funcţie, marţi, devenind prima femeie preşedinte din istoria Mexicului şi succedându-i în funcţie foarte popularului Andres Manuel Lopez Obrador, relatează AFP. „Sun

Noua serie IQOS ILUMA i Prime se lansează în România. 10 ani de IQOS în lume. Spunem NU arderii şi construim un viitor fără fum!

Mediafax acum 2 ore
În acest context, din dorinţa de a răspunde sugestiilor venite de la consumatori şi de a preîntâmpina nevoia acestora de a avea acces la produse performante, validate ştiinţific, cu un design elegant şi uşor de folosit care să îi ajute să renunţe la

UPDATE - Opt morţi şi 7 răniţi, într-un presupus atac terorist la Tel Aviv. Doi bărbaţi cu arme de foc au fost surprinşi de camerele de supraveghere - FOTO

News.ro acum 12 ore
Opt persoane au fost ucise marţi seară într-un atac terorist armat în Jaffa, în apropiere de Tel Aviv, a anunţat MDA, serviciul israelian pentru intervenţii de urgenţă, relatează The Times of Israel. UPDATE - Alte câteva persoane sunt rănite. Cel pu

Marcel Ciolacu despre Nicolae Ciucă: Dacă aș fi președinte, categoric l-aș numi premier

Gandul acum 10 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marți seara că, dacă ar câștiga alegerile prezidențiale, va nominaliza premierul „în funcție de negocieri și de votul românilor”. Întrebat într-o intervenție la Digi 24, dacă l-ar vedea în această funcție pe Nico

Cum reacţionează pieţele după ce Iranul a lansat un atac cu rachete împotriva Israelului

Mediafax acum 11 ore
Acţiunile americane scad, indicele fricii creşte cu aproape 20%, iar ţiţeiul se scumpeşte cu 4%. Sunt reacţiile pieţelor după atacul cu rachete al Iranului împotriva Israelului de marţi seara, scrie Ziarul Financiar.

Israelul a reluat loviturile asupra Beirutului, după atacul major cu rachete balistice lansat de Iran

HotNews acum o ora
Israelul a lansat noi atacuri în suburbiile sudice ale Beirutului miercuri dimineața, după atacul cu sute de rachete balistice lansate de Iran., potrivit CNN, Reuters și The Guardian Armata israeliană a emis în ultimele ore mai multe ordine de evacu

Vremea

București
acum

11°
mie.

11°/19°
joi

13°/24°
vin.

15°/26°
sâm.

18°/27°
Iasi
acum

mie.

7°/18°
joi

11°/23°
vin.

13°/25°
sâm.

16°/20°
Constanta
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

15°/21°
vin.

18°/22°
sâm.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/17°
joi

10°/20°
vin.

15°/18°
sâm.

14°/17°
Timisoara
acum

mie.

6°/19°
joi

12°/17°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/19°