Şase luni de monitorizare. De atât este nevoie pentru ca părinţii care şi-au abandonat copiii încă din faşă să solicite reintegrarea acestora în sânul familiei. Doar în acest an, 41 de micuţi au fost reintegraţi în familii doljene, iar alte câteva sute îndeplinesc toate premisele „reintegrării“. Strategia statului de reducere a numărului copiilor instituţionalizaţi distruge zeci de destine - copiii reintegraţi în familiile care nu i-au dorit...

Fie că au fost părăsiţi în spitale din primele clipe de viaţă sau în primii ani de existenţă, din cauza sărăciei sau din oricare alt motiv, copiii crescuţi în centrele de plasament, la asistenţi maternali profesionişti sau în plasament familial trăiesc adevărate drame. În tot acest timp petrecut la distanţă, părinţii biologici nu şi-au dat acordul ca micuţii să devină adoptabili, s-au mulţumit să îi vadă periodic şi după ani să ceară reintegrarea lor, iar legea permite şi încurajează acest fapt, vizând „interesul superior al copilului“. Există copii doljeni care au crescut departe de cei care le-au dat viaţă, în plasament sau la asistenţi maternali profesionişti, şi care acum, redescoperă casa părintească, învaţă să nutrească sentimente pentru cei care la un moment dat i-au abandonat.

„Până în acest an, părinţii care şi-au părăsit copiii din diverse motive şi solicitau reintegrare familială erau monitorizaţi timp de trei luni de către o echipă formată din asistenţi sociali şi psihologi. Acum însă, legea pentru protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost modificată şi trebuie să îi monitorizăm şase luni. În evidenţele noastre avem 273 de copii care au toate premisele reintegrării în familiile biologice. În prezent, avem la relaţionare cu copiii 52 de părinţi care din diverse motive i-au părăsit. Avem şi cazuri în care părinţii doresc doar să relaţioneze cu copilul, să păstreze legătura cu el, fără