Europarlamentarul Cristian Preda susţine că ministrul de Externe, Titus Corlăţean, a comis o nouă gafă, după ce a acuzat-o pe Viviane Reding că face declaraţii politicianiste. Vicepreşedintele Comisiei Europene a spus că principiile statului de drept sunt încălcate în România.
“Vicepreședintele CE pleda pentru o modificare a tratatelor, întrucât în momentul de față ele prevăd, atunci când se constată o încălcare a statului de drept, o singură opțiune, și anume suspendarea dreptului de vot.
Reding cerea, altfel spus, sancțiuni graduale. Nu ataca România, nici Ungaria, nici vreo altă țară. Corlățean a preluat o lectură vulgară și simplificatoare”, a scris Preda pe blog.
Comisarul european Viviane Reding: România și Ungaria nu respectă statul de drept
El a adăugat că reprezentanţii PSD au comportament “suburban” în relaţia cu autorităţile europene.
“E o gafă – a câta? – să afirmi că o asemenea declarație ar avea o dimensiune electorală. Reding e de altfel cunoscută în Europa tocmai pentru atitudinea ei curajoasă, fiindcă nu s-a sfiit să critice politicieni din propria familie politică (PPE), precum Orban sau Sarkozy.
Numai Titus Corlățean crede că toți politicienii europeni sunt la fel de orbi sau de partizani ca invitații permanenți din studioul Antenei 3.
Colegul său de partid, C. Ivan, șeful delegației de pesediști din PE, o învinovățea pe Viviane Reding că poartă un taior portocaliu, ‘culoarea lui Băsescu și a PDL’. Grosolănia acestei declarații i-a amuțit până și pe socialiștii din Parlamentul European. Corlățean nu e departe de această cultură a stigmatizării celor care nu sunt din tabăra lui. Nivelul suburban al europenilor din PSD e o povară pentru țară”, a mai punctat Cristian Preda.