Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Israelul va construi o barieră la frontiera cu Iordania

Publicat in Gandul, luni 4 noiembrie 2013 ·

Israelul va construi o barieră la frontiera cu Iordania, potrivit presei israeliene, un lucru care îi înfuriază pe palestinieni înaintea unor întâlniri cu secretarul de Stat american John Kerry, relatează AFP.

Israelul afirmă de mult timp că intenţionează să menţină o prezenţă militară în Valea Iordanului, căreia plaestinienii i se opun, refuzând orice menţinere a unei prezenţe militare israeliene de-a lungul frontierei unui viitor stat plaestinian, în urma unui posibil acord de pace, mai ales în Valea Iordanului, în estul Cisiordaniei ocupate.

Cotidianul israelian Maariv scria duminică despre faptul că premierul israelian Benjamin Netanyahu a decis "să construiască o barieră de securitate în Valea Iordanului".

Potrivit ziarului, această decizie apare pe fondul unor "divergenţe de opinie" şi unui "impas în negocierile israeliano-palestiniene din cauza controlului militar asupta Văii Iordanului".

Maariv scrie că Netanyahu urmează să aprobe lucrările de construire "imediat după încheierea construirii barierei de la frontiera cu Egiptul".

În ianuarie 2012, premierul le-a spus miniştrilor săi că va "consolida barierele de-a lungul frontierei cu Iordania", pentru a stopa imigraţia clandestină, odată ce bariera de securitate dintre Israel şi Egipt, în Peninsula Sinai, va fi finalizată.

Un purtător de cuvânt al lui Netanyahu a refuzat să ofere detalii despre aceste proiecte sau să comenteze pe marginea articolului Maariv, preluat de agenţia Wafa.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui palestinian Mahmoud Abbas a denunţat aceste proiecte. "Declaraţiile premierului israelian despre construirea unei bariere în Valea Iordanului au ca scop doar să conducă la eşecul vizitei secretarului (de Stat american John) Kerry", a declarat el, citat de Wafa.

Kerry urmează să îi întâlnească pe Abbas şi Netanyahu în mod separat, miercuri, î

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 43 minute
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum o ora
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 3 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum o ora
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum o ora
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum 32 minute
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

A venit confirmare oficială! Loredana Toma și Mihaela Cambei merg la Paris

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Halterofilele Loredana Toma (28 de ani) şi Mihaela Cambei (21 de ani) vor fi prezente la Jocurile Olimpice de la Paris, bilete obținute în urma locului ocupat în clasamentul mondial la categoriile 71 kg, respectiv 49 kg. Delegația României a ajuns l

Dezvăluire Reuters: Putin vrea un armistițiu în Ucraina, pe actualele linii ale frontului. Ce înseamnă acest lucru

HotNews acum o ora
Președintele rus este pregătit să accepte un armistițiu în Ucraina cu o încetare a focului negociată care să recunoască actualele linii ale frontului, au declarat pentru Reuters patru surse de la Moscova, care au afirmat în același timp că Kremlinul

Israelul susține că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza. Unul dintre ei avea cetățenie franceză și mexicană. Mesajul lui Macron FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 39 minute
Israelul susține, vineri, 24 mai, că a recuperat corpurile a trei ostatici care au fost duse în Gaza după ce au fost omorâți în timpul atacului Hamas din 7 octombrie 2023, transmite Reuters şi AFP. Armata israeliană (IDF) a precizat că trupurile lui

Nicolae Ciucă, la Vila Florica: PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască în România şi să facă puternică ţara noastră în Europa

News.ro acum o ora
Nicolae Ciucă, preşedintele PNL, a declarat vineri la evenimentul de la Vila Florica, că PNL este astăzi marele partid al dreptei româneşti, capabil să treacă România prin crize, să ofere un model liberal de administraţie eficientă, să construiască

Vremea

București
acum

26°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/25°
dum.

12°/25°
lun.

11°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

9°/16°
Constanta
acum

26°
vin.

15°/25°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/18°
lun.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

13°/26°
sâm.

12°/23°
dum.

10°/22°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

19°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°
lun.

15°/25°