Aproape 10.000 de dascăli din Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) sunt aşteptaţi miercuri la miting în Piaţa Victoriei, urmat de un marş până în Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi de subfinanţarea cronică din educaţie. Alţi 1.000 de profesori ai FSE Spiru Haret protestează luni în faţa Parlamentului, cerând 6% din PIB. De ce se mută învăţământul românesc din clasă în stradă, la Adevărul Live, de la ora 15.00.
Peste 1.000 de membri ai Federaţiei Sindicatelor din Educaţie „Spiru Haret“ pichetează luni, 4 noiembrie 2013, începând cu ora 11.00, Palatul Parlamentului, acţiunea având ca scop principal derminarea senatorilor şi deputaţilor să aloce 6% din PIB pentru sistemul de învăţământ, au anunţat vineri liderii sindicali.
Acţiunea celor de la „Spiru Haret“ de luni se va continua miercuri cu mitingul Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI), la care sunt aşteptaţi să participe aproape 10.000 de persoane, potrivit FSLI.
Dascălii spun că sunt nemulţumiţi de faptul că educaţie este prioritate naţională doar pe hârtie, având în vedere ”salariile de mizerie şi condiţiile în care lucrează”, şi ameninţă că vor revurge la grevă generală dacă guvernnaţii nu le vor asculta doleanţele.
„Poziţia sindicatelor cred că este una corectă. Sunt foarte multe subiecte care, de-a lungul timpului, au fost amânate, neglijate, nediscutate”, a declarat vineri ministrul Educaţiei, Remus Pricopie.
Ion M. Ioniţă va discuta astăzi, de la ora 15.00, la Adevărul Live, despre motivele pentru care meseria de dascăl a ajuns în acest impas cu liderul FSLI, Simion Hăncescu şi, de asemenea, doi dascăli: unul la început de carieră, o educatoare cu studii superioare şi un salariu de 600 de lei, altul cu zeci de ani în învăţământ, ambii nemulţumiţi de salariile mici şi condiţiile în care au ajuns să predea.
Prin Skype li se va alătura şi preşedintele