Printre atâtea sărbători recunoscute sau în perspectivă de a fi propuse, aş sugera una, zic eu, absolut necesară: Ziua liberă de politică. O astfel de zi ar fi cu adevărat deosebită, în care să uităm de Băsescu, Ponta şi găştile lor zburătoare din partid în partid; şi pe care să o celebrăm fără politicieni, sindicalişti, popi şi oricare alţi reprezentanţi din alte lumi, pogorâţi doar pentru un beneficiu de imagine sau o colectă nefiscalizată. O zi în care să nu ne mai împărţim în băsişti sau antibăsişti, capitalişti şi comunişti, tradiţionalişti ori liber-schimbişti. Aş include aici şi definirea pe baza apartenenţei la galeriile de fotbal, iOS sau Android şi tot ce îi împarte pe români în tabere dedicate dihoniei istorice. Suspendarea “comentariilor” din subsolurile presei online ar fi o condiţie obligatorie, ca şi spaţiu al unei Ruginoase permanente între cititorii patriei. Convenţia să se aplice şi lumii politice, actorii ei fiind obligaţi să-şi păstreze replicile despre oponenţi pentru ziua următoare, indiferent de icterul provocat. Să ne amintim că nu trebuie să fim generoşi doar la sărbătorile când pupăm cu ipocrizie, aşteptând să treacă mai repede ca să ne încăierăm din nou după, la fel de frenetic.

Indiferentă la patimile noastre mărunte şi pasagere, viaţa ne aduce, până la urmă, în punctul unde nu mai ştim de ce am fost atât de răi unul cu altul şi buni doar când am văzut roşu în calendar. E locul unde şi idolii îşi amintesc originea lor pământeană, din care i-am înălţat noi prin adulaţie, iubire sau ură. M-am gândit la asta văzându-l şi auzindu-l pe Oscar Benton ajuns la Teo Show, încurcând versurile propriului său succes de o viaţă. L-am întâlnit pe zeul Oscar ieşind din legendă şi venind jos, printre noi, cu chipul, vocea şi ezitările bătrâneşti ale lui Ferdinand van Eif. Pentru asta am trecut de la admiraţie la respect şi îmi doresc ca, asemene