Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A doua victorie de pe teren propriu pentru CS Oşorhei

Publicat in Bihoreanul, luni 4 noiembrie 2013 ·

După succesul consemnat în etapa inaugurală a Ligii a III-a, 2-1 cu Metalurgistul Cugir, CS Oşorhei a reuşit a doua victorie pe teren propriu, chiar în ultima etapă a turului, 1-0 cu Unirea Jucu, prin golul marcat, în repriza secundă, de Contor.

Partida de pe Stadionul "Iuliu Bodola" a început în nota de dominare clară a echipei gazdă, care a ratat însă şansă după şansă. Prima a fost ratată în minutul 7 când Pintea a reluat cu capul din patru metri, mingea a lovit pământul şi a trecut peste transversală. Peste numai două minute, Andor a şutat din unghi peste poarta oaspeţilor. În minutul 14, Ardelean a ratat o şansă uriaşă de gol când singur cu portarul, la opt metri, central, a trimis în acesta.

La mijlocul primei reprize Ember l-a încercat pe Ursu cu un şut pe colţul scurt, reţinut de portarul clujean, pentru ca în minutul 38 acelaşi portar să aibă o dublă intervenţie miraculoasă la şuturile expediate de Poaină şi Andor din şapte, opt metri.

La pauză antrenorul Rudy Kovacs a mutat şi l-a introdus pe Contor iar efectul s-a văzut. În minutul 52, Ember a dejucat pasul la ofsaid, a rămas singur cu Ursu şi după două fente a şutat dar reflexul portarului oaspeţilor a fost uimitor. După nici jumătate de minut, Contor a trimis mingea în plasă cu un şut sec, din mijlocul careului, pe sub portarul clujean. A fost golul victoriei pentru CS Oşorhei.

Oaspeţii au contat în atac abia în ultima jumătate de oră. Bărbos a trimis un şut-centrare la care Ghilea a scos de sub bară, iar apoi portarul bihorean a salvat şi la şutul trimis la firul ierbii de Vasile Pop. Ultima ocazie a aparţinut tot trupei din Oşorhei, la finele unui contraatac doi contra unu, însă Ursu a anticipat perfect pasa decisivă pentru omul din gura porţii.

Etapa viitoare, prima din retur, CS Oşorhei, echipă neînvinsă în deplasare, va evolua la Cugir, în compania echipei Metalurgistul.

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu, un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul 2 la prezidenţiale

News.ro acum 45 minute
Primul invitat la podcastul lui Crin Antonescu este Mihai Zmenta un vlogger care a spus despre el că e ”Ciucă 2, dar cu vorbele la el” şi pe care l-a blocat pe pagina sa de Facebook după ce a pus la îndoială că ar ajunge în turul al doilea la aleger

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone din Italia

News.ro acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Italia, unde vineri sunt prognozate ploi abundente, furtuni, cu risc de inundaţii şi posibile alunecări de teren, în mai multe zone. Cetăţenii români sunt sfătuiţi să evite

Cristian Terheș și-a depus la BEC dosarul de candidatură. Europarlamentarului a candidat și în 2024

HotNews acum 3 ore
Europarlamentarul Cristian Terheș a depus la Biroul Electoral Central dosarul de candidatură la alegerile prezidențiale din mai, el având susținerea Partidului Național Conservator Român. Dosarul, însoțit de cele 200.000 de semnături de susținere a

Premierul Ciolacu, despre noile cărți de identitate și datele privind sexul persoanei: „Nu vom permite strecurarea perfidă a unor elemente woke”

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, într-o postare pe Facebook, că viitoarele cărți electronice de identitate vor avea informații legate de sexul persoanei, nu de „gen”, șeful Guvernului spunând că nu va permisă „strecurarea perfidă a unor elemente

Ilie Bolojan își dorește ca USR să intre la guvernare: „La Senat avem un singur senator în plus/ Consolidarea coaliției ar fi un lucru bun”

HotNews acum 38 minute
Preşedintele interimar Ilie Bolojan a declarat, la Europa FM, că majoritatea parlamentară este destul de strânsă, el arătând că la Senat au un singur senator în plus. El a precizat că, dacă USR ar intra în guvernare, ar fi un lucru bun, pentru că în

Armenia și Azerbaidjan au ajuns la un acord de pace

Ziua Constanta acum 3 ore
Armenia și Azerbaidjan au anunțat finalizarea unui acord de pace, Ministerul armean de Externe confirmând o declarație a șefului diplomației azere Jeyhun Bayramov, care a afirmat că Armenia a acceptat propunerile Azerbaidjanului cu privire la două a

Vladimir Putin este de acord cu armistițiul cu Ucraina

Ziua Constanta acum 2 ore
Vladimir Putin a declarat, joi, într-o conferinţă de presă comună cu președintele belarus Aleksandr Lukaşenko, că Rusia este de acord cu propunerea de încetare a ostilităților, dar aceasta ar trebui să ducă la o „pace durabilă”, transmit agențiile i

Dominic Fritz: Sunt ruşinat de nominalizarea lui Donald Trump pentru Premiul Nobel pentru Pace de către SNSPA/ Propunerea vrea să fie pupicul oficial al României pe condurul preşedintelui american

News.ro acum 2 ore
Vicepreşedintele USR, Dominic Fritz, care este şi primarul municipiului Timişoara, a afirmat că este ruşinat de propunerea SNSPA de a-l nominaliza pe preşedintele american, Donald Trump, pentru Premiul Nobel pentru Pace. Fritz spune că, prin această

Ilie Bolojan, despre candidatura la prezidenţiale: Era clar că nu putea să meargă pe coaliţie și ar fi însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat joi, despre candidatura la alegerile prezidenţiale, că era clar că nu putea fi una susținută de coaliția de guvernare şi ar fi „însemnat ca ţara noastră să aibă nişte şocuri guvernamentale

Alertă de vreme severă imediată. Cod roșu de furtună în două județe

Ziare.com acum 5 ore
Meteorologii anunţă Cod roşu furtună joi, 13 martie, în intervalul 15.30 – 16.30, în zeci de localităţi din judeţele Arad şi Bihor. Se vor înregistra vânt puternic, grindină şi descărcări electrice. Sunt vizate: Judeţul Arad: Ineu, Şicula, Apateu, B

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/23°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/24°
dum.

13°/20°
Iasi
acum

18°
joi

13°/25°
vin.

13°/22°
sâm.

14°/24°
dum.

7°/14°
Constanta
acum

13°
joi

12°/16°
vin.

11°/17°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/19°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

10°/18°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/14°
Timisoara
acum

13°
joi

13°/20°
vin.

10°/18°
sâm.

12°/23°
dum.

9°/16°