Văd în librării o nouă ediţie a uneia dintre cele mai fermecătoare cărţi de Mircea Eliade, "Oceanografie". Cartea a fost scrisă în 1934, la un an după publicarea lui "Maitreyi", iar Eliade avea 27 de ani. O carte de tinereţe, aşadar. Sursa: CODRIN PRISECARU
Alexandru Paleologu spunea că "Oceanografie" a fost prima carte a lui Eliade care i-a căzut în mînă pe la sfîrşitul anilor 30 şi că a fost impresionat de spontaneitatea şi vioiciunea gîndurilor, de stilul limpede şi de erudiţia tînărului autor. În "Memorii", Eliade confirmă cumva: "...cartea a vut destul succes, mai ales printre tineri. Într-un anumit sens, Oceanografie inaugura un nou tip de eseu în literatura românească – proză personală, neglijent şi rapid scrisă, eliberată de interdicţiile şi inhibiţiile academice. Cartea amintea de Nae Ionescu şi de Eugenio d’Ors şi anticipa proza filozofică şi eseistică din preajma celui de-al doilea război mondial, cînd autori ca Gabriel Marcel sau Jean Paul Sartre nu şovăiau să filozofeze plecînd de la întîmplări personale, de le evenimente cotidiene".
"Oceanografie" tratează în formule restrînse diverse teme întîlnite de Eliade pe străzile vieţii lui de pînă atunci: femei, cinematograf, romane, atitudini, fericire, moarte, modă etc. Uneori, atacă teme morale serioase, precum prietenia sau iubirea, dar o face colocvial şi accesibil. În Prefaţa la ediţia din 1934, Eliade spune că este o carte "improvizată, febrilă, dramatică" ce conţine " o serie de divagaţii care v-ar interesa" şi cere cititorului "luciditate simpatetică". Cartea conţine texte publicate anterior de Eliade în presa vremii şi autorul a vrut să păstreze cadenţa gîndului provocat rapid şi pus pe hîrtie doar pentru a străluci o zi ori o sătpămînă. Aşadar, miza acestei cărţi este prospeţimea ei. Tocmai de aceea este foarte interesant de văzut dacă, în 2013, cartea mai rezistă.
Contextul nu
