* Victoria Traian şi CS Făurei completează podiumul * Victoria Cazasu a realizat surpriza etapei a 11-a
În ultima etapă a turului Ligii a IV-a s-au înregistrat cinci succese ale echipelor gazdă şi o singură victorie în deplasare, beneficiară fiind Victoria Traian, care a realizat şi scorul rundei, 15-0, la Viitorul Galbenu. Cu menţiunea că meciul de la Galbenu s-a întrerupt în minutul 65, când gazdele au rămas în doar şase jucători. Surpriza etapei s-a produs la Cazasu, acolo unde "Pandurii" din Tudor Vladimirescu au condus de două ori, dar în final Victoria Cazasu s-a impus cu 3-2, eroul partidei fiind Daniel Grigore, care a egalat în minutul 85, iar după alte patru minute a reuşit să înscrie golul victoriei. În urma succesului la limită de pe teren propriu cu Sportul Chiscani, CS Făurei a urcat pe locul al treilea în clasament. Andrei Ciucaşu a marcat golul de trei puncte pentru Viitorul Ianca în disputa cu Voinţa Vişani. Lidera, ACS Viitorul Însurăţei şi nou promovata Victoria Old Boys Însurăţei au încheiat la egalitate, 2-2, prima repriză, însă în partea secundă Banciu şi Techiu au semnat golurile prin care gruparea antrenată de Marian Stăvărache s-a impus cu 4-2. Conform aşteptărilor, ACS Viitorul Însurăţei a încheiat prima jumătate a campionatului cu maximum de puncte şi rămâne principala candidată la accederea la barajul de promovare în Liga a III-a.
Rezultatele şi marcatorii etapei a 11-a:
CS Făurei - Sportul Chiscani 2-1 (1-0)
Vlăducă (min. 8), Popa (min. 94) / Bogdan (min. 58)
Avântul Mircea Vodă - Voinţa Găiseanca 7-1 (3-0)
Fuior (min. 8, 54), Barbu (min. 32, 37, 75), M. Vizireanu (min. 52), V. Vizireanu (min. 60) / Bădără (min. 84)
Viitorul Ianca - Voinţa Vişani 1-0 (1-0)
Ciucaşu (min. 38)
Viitorul Însurăţei - Victoria Old Boys Însurăţei 4-2 (2-2)