Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Lady Gaga a fost părăsită de iubitul ei

Publicat in Gazeta de Navodari, luni 4 noiembrie 2013 ·

Cântăreaţa Lady Gaga a fost părăsită de iubitul ei, care nu a reuşit să se adapteze programului deosebit de încărcat al artistei americane, potrivit unei prese din anturajul acesteia. Lady Gaga şi iubitul ei, actorul Taylor Kinney, au avut o relaţie care a început în 2011. “Taylor i-a reproşat că ea s-a căsătorit cu cariera ei şi că el nu poate să aibă o relaţie cu megastarul Gaga, cu toate obsesiile ei şi cu toate celelalte alter-ego ale ei”, a dezvăluit o sursă pentru tabloidul britanic The Sun, informează contactmusic.com. “El o iubeşte când este echilibrată şi rece, dar în ultima vreme abia s-au mai întâlnit. Gaga nu se opreşte niciodată din lucru – compune cântece sub duş şi visează noile ei ţinute în timp ce doarme. Are o întreagă echipă de securitate şi mai mulţi asistenţi care stau cu ea tot timpul. O dată pe lună ea îşi acordă o noapte doar pentru ea însăşi iar ei pot fi un cuplu”, a adăugat aceeaşi sursă. Artista americană, în vârstă de 27 de ani, a avut parte de multe ghinioane în acest an – a fost operată la şold în februarie, prietenii ei din copilărie au abandonat-o, iar câinele ei de companie, Alice, a murit săptămâna trecută. În timp ce Lady Gaga s-a dedicat muncii după despărţirea de iubitul ei, Taylor Kinney a fost fotografiat alături de Brittany Curran, colega sa din distribuţia serialului TV “Chicago Fire”, la un meci de baseball. “Poate se vor împăca de Ziua Recunoştinţei. Gaga speră să se întâlnească cu Taylor atunci când programele lor aglomerate le-o vor permite, pentru a discuta despre relaţia lor. Taylor i-a spus că ei au nevoie să trăiască despărţiţi pentru o vreme şi se pare că asta va duce la o despărţire permanentă. El a ieşit deja în oraş cu alte fete, în Chicago, şi nu a mai văzut-o pe Gaga de câteva săptămâni”, a dezvăluit aceeaşi sursă. Lady Gaga, al cărei nume real este Stefani Germanotta, este renumită pentru performanţele ei telev

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 10 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 8 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum 18 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 7 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 7 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Premierul Bolojan a anunțat pachetul de măsuri în administrațiile locale: „Vom avea un număr maxim de angajați ai primăriilor și ai consiliilor județene” (video)

Press Alert acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan și ministrului Dezvoltării, Cseke Attila, au susținut vineri o conferință de presă în care au vorbit despre al doilea pachet de măsuri fiscale pe care Guvernul îl pregătește. Executivul va impune în perioada următoare un număr

Ilie Bolojan propune reducerea numărului de polițiști locali și dispecerate comune cu Poliția Națională

Ziua Constanta acum 12 ore
Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitarea numărului de polițiști locali, dar și organizarea unor dispecerate comune pentru echipajele Poliției Locale și ale Poliției Naționale. Prim-ministrul Ilie Bolojan a susținut, vineri, limitare

Cui îi rămâne AVEREA impresionantă a lui Felix Baumgartner. Celebrul sportiv austriac nu era căsătorit cu Mihaela Rădulescu și nu avea copii

Gandul acum 8 ore
Felix Baumgartner (56 de ani) deținea o avere impresionantă, dar în momentul morții sale banii din conturi ar fi fost mult mai puțini decât acum 4 ani, potrivit presei internaționale. Însă, chiar și așa, tot este vorba de câteva milioane de euro. În

UPDATE - Nicuşor Dan: Salut punctele de vedere prin care NATO şi UE au vorbit expres de influenţa rusă în România şi în alegerile din România / Merz: Alegerile din România, influenţate masiv de entităţi din Rusia - VIDEO

News.ro acum 13 ore
Preşedintele Nicuşor Dan, care face, vineri, o vizită în Germania, s-a referit la mesajele NATO şi UE care au condamnat activităţile cibernetice ostile desfăşurate de entităţi subordonate Serviciului Militar de Informaţii al Federaţiei Ruse şi îndre

Nicușor Dan, declarații în Germania: „Europa trebuie să-și ia chestiunea securității în propriile mâini”

Mediafax acum 13 ore
În cadrul conferinței de presă comune de vineri, din Germania, cu cancelarul țării, Friedrich Merz, președintele României, Nicușor Dan, a vorbit despre procesul de reînarmare a Europei și despre perspectiva aderării Ucrainei la Uniunea Europeană. El

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

17°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

16°
sâm.

16°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

16°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

15°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°