* Fondul Proprietatea, din nou la maxim istoric
* Plus 5,1% pentru acţiunile "Nuclearelectrica"
Bursa a dat semne că se animă, înregistrând volume şi cotaţii în creştere, ieri, în prima şedinţă după ce, vineri, au fost anunţate rezultatele ofertei de vânzare a 15% din Romgaz.
Toţi indicii Bursei au crescut, ieri, pe fondul unor volume mai ridicate decât de obicei, de 54,6 milioane lei (12,3 milioane euro), în creştere cu 127% faţă de şedinţa precedentă.
Brokerii pun valoarea mare a schimburilor pe seama restituirii banilor din cadrul ofertei Romgaz, care, potrivit acestora, ar putea avea drept destinaţie achiziţionarea de acţiuni cotate la Bursă.
Indicele de alocare de pe tranşa mică a ofertei Romgaz este de 0,7519, iar banii suprasubscrişi, conform prospectului, urmează să revină investitorilor în cinci zile lucrătoare de la data de închidere a ofertei, care a fost joi.
Potrivit lui Mihai Mureşian, directorul de tranzacţionare al "Intercapital Invest", chiar dacă investitorii Romgaz nu au încasat încă suma suprasubscrisă, investitorii ar fi început deja să-şi refacă portofoliile, întrucât decontările tranzacţiilor se fac în trei zile, adică în ziua în care se vor întoarce sigur banii suprasubscrişi.
Domnul Mureşian ne-a mai spus că volumul ridicat al tranzacţiilor realizate ieri se datorează faptului că investitorii au început să-şi refacă portofoliile, ca urmare a restituirii banilor suprasubscrişi din oferta Romgaz.
Nicu Moroianu, director executiv al BT Securities, pune creşterea lichidităţii pe faptul că au fost întârziate cumpărăturile de toamnă, din cauza celor două oferte aşteptate, Nuclearelectrica şi Romgaz.
Domnia sa consideră că, odată cu alocarea acţiunilor din cadrul ofertei Romgaz, investitorii cunosc de ce sume de bani dispun, astfel încât să poată achiziţiona acţiuni, cât încă preţurile sunt mi