CUVÂNT CĂTRE CITITORI Încheiem serialul dedicat istoriei de 125 de ani a cotidianului cu o colecţie de mesaje din partea ziariştilor care fac „Adevărul” de astăzi.

Serialul „Adevărul 125 de ani” v-a purtat în ultimele luni prin lunga şi zbuciumata istorie a cotidianului înfiinţat în 1888 de Alexandru Beldiman. Au fost articole despre împrejurările care au provocat apariţia cotidianului, despre marii scriitori ai literaturii române care au scris în „Adevărul”, despre felul în care „Adevărul” a reflectat marile evenimente istorice din prima parte a secolului XX. Am scris despre reapariţia „Adevărului” după Revoluţia din 1989, din cenuşa fostului ziar „Scînteia”, şi despre etapele prin care ziarul a trecut în perioada postdecembristă. Ajunşi în prezent, nu ne rămâne decât să dăm cuvântul redacţiei, celor care fac „Adevărul” de astăzi.

Când colegii mei Cristi Delcea şi Mihai Voinea mi-au spus că trebuie să scriu ceva despre „Adevărul”, am abuzat de funcţia de redactor-şef: „trebuie” s-a transformat în „poate”, iar termenul de predare a textului l-am depăşit cu mult. Şi asta pentru că n-am vrut să scriu. Ce să scriu eu despre „Adevărul”? Eu, care în copilărie făceam coifuri din ziarul „Scânteia”?... Înainte de 1989 nici măcar nu mă gândeam cine sunt ăia care fac un ziar. Pentru mine, meseria de jurnalist nu exista. Ce să scriu eu acum despre „Adevărul”? Să spun că în 1993, când am intrat în presă, „Adevărul” mi se părea mai mult o instituţie decât un ziar? Să spun că mă enerva atenţia pe care ziariştii de la „Adevărul” o primeau de la puternicii zilei? Că mă enerva când, la „Jurnalul Naţional” fiind, ni se tot dădeau exemple de articole din ziarul „crucişător al presei româneşti”?...

Nu mi-am închipuit niciodată cum ar fi să lucrez la „Adevărul”. Prin urmare, mi-a luat aproape un an de zile să mă obişnuiesc cu gândul că sunt redactorul şef al acestui zia