România reprezintă în ansamblu handicapul unui sistem care se pare că nu se va vindeca niciodată. O duci la doctor, o tratezi, o îndopi cu medicamente care mai de care mai costisitoare, îi oferi toate beneficiile unei persoane aflate în nevoie şi ca să vezi nu se întâmplă mai nimic. Din faşă ne-am născut cu eticheta şi o purtăm ca nişte cocalari care se mândresc cu haine de firmă şi care cică „uită” să rupă eticheta şi o lasă la vedere, de dragul vremurilor în care trăim. Mă leg astăzi de subiectul de la Schela, o situaţie pe care nu o cunosc în ansamblu, dar pentru care aş arăta respectul cuvenit. Edilul de aici s-a gândit „să-i dea în gât” pe toţi cei care se pretind a fi asistaţii sociali ai României, persoane care cică în acte ar fi cu handicap, dar care, practic nu s-au dovedit niciodată aşa. Şi foarte bine. Aceşti oameni încasează ajutoare de pomană, bani „negri” despre care nimeni nu poate să spună nimic. Mii de cazuri sunt în România dar prea puţini sunt aceia care recunosc. Mai mare respect aduci unui om care vine din administraţie, din mijlocul lor, conducătorul loc, care s-a săturat să-i lase pe oamenii cinstiţi fără pâinea cea de toate zilele şi să-i îndoape pe aşa-zişii handicapaţi cu gologanii nemeritaţi. Felicitări edilului pentru iniţiativă, până la urmă vorba lui, unde ajungem dacă purcedem să facem acte de omenie pentru neoameni. Cazuri precum cele de la Schela sunt multe, cei în măsură ar trebui să se sesizeze dar nimeni nu face nimic, căci nu prea au cum atâta timp cât „handicapaţii” se prezintă la comisii cu plăsuţa colorată, doldora de cadouri care-ţi taie respiraţia numai-numai să ajungă să obţină un certificat de handicap, care să le ofere, mai târziu, certitudinea unui venit. Cetăţenii s-au obişnuit cu şpaga pentru că peste tot sistemul se mândreşte cu asta, România este ţara tuturor posibilităţilor, atâta timp cât banii colcăie în plicu