Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Victor Ponta: Cei de la FMI nu au venit cu ideea de a creşte cota unică

Publicat in Capital, luni 4 noiembrie 2013 ·

Reprezentanţii FMI nu au venit cu ideea majorării cotei unice de impozitare, nici nu s-au opus unei astfel de măsuri, dar nu au solicitat aceasta, a declarat luni premierul Victor Ponta, copreşedinte al USL.

'Nici vorbă, nici nu au venit cei de la FMI cu ideea să mărim cota unică, deci nu avem ce lupte să dăm, s-or fi dat pe la televizor luptele, dar la negocieri nu, că nu au cerut aşa ceva oamenii. Nu zic că s-ar fi opus, dar ei n-au cerut aşa ceva. (...) E vorba de nişte obiective ale Guvernului care trebuie acoperite prin resursele bugetare rezultate în baza politicii fiscale. Din punctul meu de vedere, domnul Chiţoiu şi-a făcut foarte bine treaba şi astăzi la ora 17,00 vom şti exact care este rezultatul', a detaliat premierul la sediul central al PSD, întrebat cum comentează afirmaţiile preşedintelui PNL, Crin Antonescu, potrivit cărora 's-au dus lupte cu FMI pentru a nu se creşte cota unică'.

Şeful Executivului a adăugat că 'de schimbat datele nu se mai pot schimba'.

'Poate exista sprijin pentru încheierea negocierilor - sprijin politic sau poate fi respinsă negocierea cu instituţiile internaţionale. A treia variantă nu există. Din partea PSD, domnul Chiţoiu are sprijinul necesar, dacă îl are şi din partea PNL şi PC, putem să închidem negocierile. Mâine pleacă oamenii. Am discutat şi eu cu domnii Antonescu şi Chiţoiu, după discuţia cu mine a mers să discute cu domnul preşedinte Antonescu, pentru că la ora 17,00 este întâlnirea oficială', a arătat Victor Ponta.

În ceea ce priveşte CAS, premierul a precizat că ar vrea să reducă această contribuţie cât se poate de mult. 'Domnul Chiţoiu este cel care va spune în ce măsură şi cum şi când vom reuşi să atingem toate obiectivele fiscale', a adăugat el. AGERPRES

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 10 ore
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Emisiunile zilei de marţi, 14 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Doi polițiști din Botoșani, grav răniți, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir

Ziua Constanta acum 9 ore
Doi polițiști din Botoșani au fost grav răniți, luni seară, după ce mașina de poliție în care se aflau a fost lovită de un tir, incidentul având loc pe un drum județean, în localitatea Vorona Mare, a informat Inspectoratul pentru Situații de Urgență

Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport

News.ro acum 7 ore
Bogdan-Constantin Matei este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Sport, conform deciziei publicată în Monitorul Oficial şi semnată de premierul Marcel Ciolacu. Funcţia era deţinută interimar, de la 31 decembrie, de Thomas-Răzvan Moldovan, d

Un bărbat a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino din București și a pierdut unul dintre ele pe stradă, în timp ce fugea

Libertatea acum 7 ore
Bărbatul a sărit gardul de la Spitalul Cantacuzino din București și a furat trei picioare amputate, dintre care unul a fost găsit, ulterior, pe stradă, de un medic. Incidentul a avut loc, vineri, 10 ianuarie, dar poliția a fost anunțată trei zile ma

Luminiţa Odobescu, fost consilier al lui Klaus Iohannis şi fost ministru de Externe, este noul consilier al lui Marcel Ciolacu

Adevarul acum 9 ore
Potrivit deciziei publicate în Monitorul Oficial, Luminiţa Odobescu, fost ministru de Externe şi fost consilier al preşedintelui Klaus Iohannis, va fi noul consilier al prim-ministrului.

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum 11 ore
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

Ilie Bolojan, despre criticii lui Iohannis din PNL: „E foarte simplu când cineva e la final de carieră să te apuci să dai în el”

Adevarul acum 7 ore
Ilie Bolojan a afirmat că, de-a lungul anilor, Klaus Iohannis a mai avut critici în interiorul PNL, dar președintele liberalilor subliniază că aceia care l-au criticat atunci nu sunt cei care îl critică acum.

„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024 vor fi înlocuite, anunţă CIO

News.ro acum 8 ore
„Medaliile deteriorate” de la Jocurile Olimpice Paris 2024, fabricate de Monnaie de Paris, «vor fi înlocuite sistematic», a declarat luni Comitetul Internaţional Olimpic pentru AFP,, după ce site-ul La Lettre a relatat că «peste 100» de medalii au f

Video Care băutură îți pătează mai mult dinții: cola, ceaiul, cafeaua sau vinul roșu. Rezultatele neașteptate ale experimentului

Adevarul acum 10 ore
Un dentist a făcut un experiment pentru a afla care dintre cele patru băuturi, ceaiul, cafeaua, cola și vinul roșu, pătează cel mai mult dinții. Acesta a susținut că a fost „șocat” de rezultate.

Vremea

București
acum

-2°
mar.

-2°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-0°/5°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/3°
vin.

0°/7°
Constanta
acum

-1°
mar.

-1°/3°
mie.

-0°/4°
joi

0°/5°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-8°
mar.

-8°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-7°
mar.

-7°/3°
mie.

-3°/0°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°