Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Interviu cu Ioan Es. Pop: „Sînt un ins care în Sparta ar fi fost aruncat de pe stînci“

Publicat in Romania Literara, luni 4 noiembrie 2013 ·

Vasile Proca: Dragă Ioan Es. Pop, cum ai ajuns la poezie?

Ioan Es. Pop: La cinci ani şi jumătate voiam să scriu şi nu ştiam scrie. Am suferit doi ani de zile extraordinar de tare pentru faptul că nu am putut scrie, deoarece nu ştiam literele. Ulterior, însă, n-am mai vrut să scriu, pentru că am început să învăţ aceste litere, dar nu îmi spuneau nimic. Eu credeam că odată cu literele vin şi înţelesurile, vine şi ceea ce visam eu să scriu la cinci ani şi jumătate. A trecut o bună bucată de vreme, cam până prin clasa a VII-a, a VIIIa, când, după mari lupte cu limba română, pe parcursul cărora am rămas şi repetent din cauza aceleiaşi limbi, în clasa a VIII-a m-am pomenit visând să scriu proză. Asta după nişte lecturi extraordinar de intense şi de îndelungi. A trecut desigur şi clasa a VIII-a, şi clasa a IX-a. Ajungând în clasa a X-a, îmi aduc aminte cum comiteam încercări de proză poliţistă şi de roman rebrenian. Asta s-a întâmplat până în jurul vârstei de 16 ani, când am descoperit că proza nu este un lucru foarte îndepărtat de poezie şi că nu e imposibil să aduci în poezie ceva din narativitatea prozei. S-a întâmplat ca, intens magnetizat de Eminescu, apoi de Lucian Blaga şi ulterior de Nichita Stănescu – asta între 16 şi 20 de ani –, să încep să scriu mai degrabă imitând. Am imitat cu fervoare, crezând că scriu propriile mele poeme, dar aceasta a fost o treaptă necesară. 4-7 ani mai târziu, m-am trezit că scriu ceea ce pot numi poezia mea originală. Acela a fost începutul. Nu pot spune însă, din punct de vedere metafizic, care a fost rostul acestor căutări. Am realizat doar, la un moment dat, că nu sunt în stare de altceva decât de a încerca o cale nepământeană de a mă salva. Nu sufleteşte. A mă salva trupeşte. Altminteri, eram prin construcţie, prin constituţie, un ins care în Sparta ar fi fost aruncat de pe stânci.

Cine îţi citeşte po

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Au fost găsite trupurile celor două tinere de origine româna dispărute în apele râului Natisone din Italia

Ziare.com acum 49 minute
Cele două tinere care au dispărut în apele râului Natisone din Italia au fost găsite fără viață. Este vorba despre Bianca Doroş şi Patrizia Cormos. Băiatul care le însoțea este căutat în continuare. Ele au fost găsite duminică dimineaţă, 2 iunie, în

Sondaj Avangarde în București: Scor strâns pentru Primăria Capitalei între Nicușor Dan și Gabriela Firea

HotNews acum 37 minute
Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan, independent susţinut de Alianţa Dreapta Unită, se situează pe primul loc în topul opţiunilor pentru Primăria Generală, cu 28,6%, urmat de Gabriela Firea (PSD), cu 26,5% din intenţiile de vot, relevă un sonda

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum 2 ore
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum 2 ore
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Ministerul Finanţelor a planificat împrumuturi de aproape şapte miliarde de lei de la bănci, în iunie 2024

G4Media acum 51 minute
Ministerul Finanţelor (MF) a planificat, în luna iunie 2024, împrumuturi de la băncile comerciale în valoare de 6,2 miliarde de lei, la care se poate adăuga suma de 750 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente lici

Veşti bune pentru milioane de salariaţi: vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie

Press Alert acum 19 minute
Veşti bune pentru milioane de salariaţi. Ei vor avea parte de o minivacanţă în luna iunie, cu ocazia Rusaliilor, anunță Ziarul Financiar. În a doua jumătate a lunii iunie, românii care lucrează la stat sau la privat vor avea parte de o minivacanţă d

Tragedie în Dolj: Trupul unui adolescent a fost găsit înecat într-o baltă de lângă barajul Castranova

Ziare.com acum 3 ore
Într-o baltă din zona barajului Castranova din judeţul Dolj a fost găsit trupul unui băiat de 13 ani, prea târziu pentru a putea fi salvat. Poliţia anunţă, duminică, 2 iunie, deschiderea unui dosar penal în cadrul căruia se fac cercetări pentru a se

Când ajunge Irinuca în România, de fapt. Monica Gabor tocmai a făcut anunțul

Cancan acum 36 minute
În ultima perioadă, viața lui Irinel Columbeanu nu a fost una prea roz. Fostul milionar a ajuns să locuiască într-un azil de bătrâni, după ce și-a pierdut întreaga avere. Însă, în curând, acesta va avea motive de bucurie, căci Monica Gabor a confirm

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 5 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Vremea

București
acum

29°
dum.

19°/29°
lun.

20°/33°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

29°
dum.

18°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
Constanta
acum

32°
dum.

19°/32°
lun.

20°/25°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

14°/23°
lun.

13°/24°
mar.

14°/25°
mie.

13°/22°
Timisoara
acum

27°
dum.

15°/27°
lun.

17°/23°
mar.

14°/22°
mie.

15°/26°