Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liber la impuscat mistretii in estul judetului

Publicat in Vremea Noua, luni 4 noiembrie 2013 ·

Localnicii din comunele Rachitoasa, Motoseni, Glavanesti sau Stanisesti par sa fi scapat temporar de o problema care le-a dat mari batai de cap. Este vorba despre turmele de porci mistreti care fac mari pagube in culturile agricole si chiar in gospodariile oamenilor.

La Rachitoasa, de exemplu, oamenii spun ca un porc mistret a aparut pe drum chiar in mijlocul satului. Toata vara si pâna in toamna, turme de sute de râtani aciuati in padurile din preajma localitatilor au arat efectiv toate culturile de porumb, floarea soarelui sau vita-de-vie. Oamenii s-au organizat in potere, au iesit in fiecare seara sa faca galagie ca sa alunge mistretii si sa-si apere agoniseala, dar animalele s-au obisnuit deja si nu se mai sperie. Zeci de hectare de culturi au fost distruse, iar satenii au ajuns la disperare.

“S-au inmultit peste masura, mai ales ca ocoalele silvice private au fost populate masiv cu porci, pentru a se crea fonduri de vânatoare. Degeaba a fost un an agricol bun, daca mistretii au stricat o gramada. Am investit enorm in culturi, platim impozite, vindem porumbul pe mai nimic, mai vin si mistretii, iar la urma nu mai ramânem cu nimic. S-au strâns peste 600 de semnaturi de la oameni din toata comuna, care cer sa se rezolve problema. De la Silvic ni s-a spus ca in zona noastra ar fi 200 de mistreti, dar cred ca sunt mai multi. Prin ’87 a fost pesta si au murit multi. Vreo zece ani nu am mai avut probleme, dar apoi s-au inmultit iar”, spune secretarul comunei Rachitoasa, Adrian Galita.

Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic si de Vânatoare Suceava (ITRSV) a transmis proprietarului fondului de vânatoare, AVPS Cerbul Bicfalau, sa ia masuri urgente pentru recoltarea exemplarelor de mistreti care au produs pagube in culturile agricole de pe raza fondurilor cinegetice 56 Stanisesti si 57 Rachitoasa.

“Acum, oamenii si-au strâns culturile si mistretii nu

Articolul in Vremea Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Președintele Nicușor Dan, anunț după măsurile anunțate de Donald Trump - „Susţinem abordarea UE privind o soluţie negociată cu SUA“

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan a transmis printr-un mesaj pe pagina sa de pe X că România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale. "România susţine pe deplin eforturile Comisiei Europene şi ale preşed

Tragedie pe un drum din județul Arad! Două persoane au murit într-un cumplit accident rutier

Ziua Constanta acum 2 ore
Un grav accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, a avut loc pe DN 7B, apropierea localității Turnu, județul Arad. Potrivit ISU Arad, la fața locului intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de d

Un adolescent a sărit de pe scena Beach, Please la îndemnul unui rapper. A ajuns la spital / Reacția organizatorilor

HotNews acum 33 minute
Un băiat de 15 ani a ajuns la spital, după ce a fost încurajat de un artist să sară de pe scenă, de la o înălțime de peste 2 metri, în timp ce era în public erau mii de tineri, în spațiul organizat la Costinești, în a treia zi de festilva, potrivit

Președintele Nicuşor Dan: „România susţine pe deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA” privind impunerea de taxe vamale

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare România susţine deplin negocierile Comisiei Europene cu SUA privind impunerea de taxe vamale, a transmis, duminică, pe X, preşedintele Nicuşor Dan. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - ar

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum o ora
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Cod galben de caniculă în șase județe și în Capitală. De luni, valul de căldură se extinde

HotNews acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de caniculă şi disconfort termic, valabilă duminică şi luni, în șase județe și în Bucureşti. De asemenea, meteorologii au anunțat că de mâine valul de căldură s

Numerele câștigătoare la Loto duminică, 13 iulie. Report de peste 2,48 milioane de euro la Loto 6/49 și de 4,89 milioane euro la Joker

Adevarul acum o ora
Reportul la Loto 6/49 la categoria I este de peste 12,61 milioane de lei (peste 2,48 milioane de euro), iar la Joker, la categoria I, a ajuns la peste 24,82 milioane de lei (peste 4,89 milioane de euro), informează Loteria Română.

Surse Descinderi la fratele și la sora fugarului Emil Gânj

Ziua Constanta acum 2 ore
Poliția efectuează descinderi duminică dimineața la fratele și la sora fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureșeană Miheșu de Câmpie, potrivit unor surse apropiate anchetei. Poliția efectuează descinderi duminică di

Fiica Ralucăi Moianu și Virgil Boglea s-au cununat religios! Primele imagini cu Mara în rochie de mireasă

Cancan acum o ora
Mara, fiica Ralucăi Moianu, și avocatul Virgil Boglea s-au căsătorit religios. Evenimentul a avut loc în Italia, într-un cadru desprins parcă din poveștile cu prinți și prințese. Avem primele imagini cu cei doi miri. În urmă cu doar câteva luni, pe

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/34°
lun.

21°/36°
mar.

23°/37°
mie.

22°/36°
Iasi
acum

28°
dum.

16°/30°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

32°
dum.

20°/32°
lun.

22°/30°
mar.

23°/30°
mie.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

14°/30°
lun.

18°/32°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

31°
dum.

16°/34°
lun.

20°/37°
mar.

22°/36°
mie.

21°/34°