Adrian Thiel (43 de ani), fost Şerşeniuc, din municipiul Suceava, a fost reţinut pentru 24 de ore de poliţiştii suceveni, după un scandal pe care l-a făcut într-un restaurant din localitate, una dintre victimele sale fiind un ofițer de poliție care era în timpul liber şi se afla în localul respectiv, împreună cu o prietenă.
Şerşeniuc a fost încătușat acum două zile, petrecându-și noaptea de sâmbătă spre duminică în arestul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava.
Potrivit unui comunicat al poliţiei judeţene, scandalul pentru care Adrian Thiel a ajuns după gratii s-a petrecut în dimineaţa zilei de vineri, în jurul orei 3.00, în restaurantul Taco Loco, al cărui program de funcționare a fost transformat de puțină vreme într-unul non stop.
Ce s-a întâmplat în restaurant. Ofiţer de poliţie, ameninţat cu moartea
Potrivit anchetatorilor acestui caz, Adrian Thiel se afla la o masă împreună cu mai mulţi amici de-ai săi, iar la un moment dat a observat la o altă masă un poliţist care se afla împreună cu o fată.
La un moment dat, Thiel a salutat-o pe respectiva tânără, pe care se pare că o cunoştea din vedere, după care i-a spus să nu se supere, pentru că el şi polițistul sunt „tovarăşi”.
Polițistul, ofiţer la Serviciul de Investigare a Fraudelor, i-a spus lui Şerşeniuc că nu ştie de când sunt ei „tovarăşi”, iar răspunsul l-a înfuriat pe acesta din urmă.
Adrian Thiel a început să-l înjure pe ofiţer şi să-l ameninţe cu moartea, situaţie în care poliţistul a decis să părăsească localul, împreună cu prietena sa.
Thiel nu s-a calmat nici după ce angajatul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava a ieşit pe uşă şi a continuat să îşi verse nervii pe personalul de serviciu al restaurantului.
Bâlciul a durat până aproape de ora 4.00, când Şerşeniuc şi amicii săi au părăsit localul.
La câteva ore după episodul din Taco Loco,