Salariatul magazinului încerca să-l calmeze pe Gabriel Apostol. Magistratul a mai fost implicat în luna octombrie într-un conflict cu doi polițiști rutieri care l-au încătușat după ce acesta i-a luat la mișto.
Judecătorul Gabriel Apostol a provocat o nouă altercație, astăzi, la un magazin de bricolaj din Piteşti, de unde intenţiona să închirieze o remorcă. Magistratul s-a enervat că a trebuit să aştepte şi a ieşit din magazin. A fost urmat de doi angajaţi care au încercat să-l calmeze pe magistrat.
Din relatările martorilor, reiese că judecătorul l-ar fi lovit cu maşina pe unul dintre cei doi, iar apoi a dispărut. Angajatul nu a fost rănit, iar acum oamenii legii discută cu cei implicaţi în incident. Judecătorul nu a fost audiat deocamdată.
Gabriel Apostol, șeful Sectiei penale a Judecatoriei Pitesti, a devenit cunoscut după ce pe 13 octombrie a susținut că a fost bătut de doi polițiști la o benzinărie de pe Autostrada București-Pitești.
În cele din urmă, s-a dovedit că magistratul i-a agresat verbal pe polițiști, folosindu-se de poziția de judecător. Mai mult, agenții au relatat că acesta s-a lovit singur de podea ca să sângereze și apoi să reclame în presă că el a fost cel bătut.