După cum se vede, oricine ajunge la conducerea minei Lupeni este terfelit de Nica. Dacă Nica ar avea cât de cât legătură cu producţia de cărbune, am spune că părerea lui contează. Dar cum evoluţia sa profesională arată că nu are legătură cu frontul de cărbune, atunci afirmaţiile sale îl transformă într-un soi de „Nica contra” la orice instalare de director.
Departe de noi gândul de a ironiza vreo meserie. Fără îndoială, meseria de dizelist este una cât se poate de utilă în angrenajul unei mine. Cu siguranţă şi Petre Nica îşi mai aminteşte poate cu nostalgie de vremurile când făcea şut, când se ocupa de uleiuri, motorină, piese de schimb pentru locomotivele de mină. Vremurile acelea, învăluite în fumul înecăcios al dieselelor, îl predispun pe Nica la aprecieri despre arta conducerii.
Sorin Sandu nu a fost bun ca director la Mina Lupeni decât atunci când Petre Nica a crezut că-i poate lua locul. Acum Sandu, aflându-se în foaie de boală, ar fi un bun director. Urmând logica pernicioasă a lui Nica, deducem că un director bun este unul care e în foaie de boală!
Când a fost numit Brânzan director al minei Lupeni, nici acesta nu a fost bun, aducându-i-se aminte de chestiuni personale, care nu au legătură cu mineritul. Acum că nu mai este, totuşi, ar fi bun.
Acum, „logic”, nici noul director al minei Lupeni, Emil Gheorghe, nu e bun. Deşi nu este instalat decât de o zi… Probabil nu e bun că a luat-o în minerit de jos: brigadier, CFL-ist, adjunct şef de sector, şef de sector producţie, inginer şef producţie de mină, director producţie la CEH. Probabil nu e bun pentru că a fost şi un apreciat şi curajos lider de sindicat. Probabil nu e bun pentru că provine dintr-o familie respectată în Lupeni. Probabil nu e bun că e un familist convins. Probabil nu e bun că a făcut câteva reuşite acţiuni pentru cultura minerească. Probabil nu e bun că mai pune mân
