Andrei Plăcintă, fiul fostei senatoare PDL Sorina Plăcintă, a fost condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare cu executare. Decizia a fost luată ieri de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), fiind definitivă. Andrei Plăcintă a fost judecat şi condamnat pentru tentativă de omor calificat, ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, fapta fiind comisă pe 6 decembrie 2010.
La termenul care a avut loc ieri, la ÎCCJ, inculpatul a declarat că la momentul comiterii faptei era tulburat din cauza faptului să fusese împușcat. El a susţinut că a reacţionat „ca un animal“ pe fondul geloziei, crezând că persoanele adunate în jurul său doreau să-i atace iubita. Aşa s-a apărat Plăcintă în fața magistraților, atunci când i s-a acordat ultimul cuvânt, potrivit presei centrale. Apărarea a solicitat menținerea soluției Tribunalului București, în baza căreia Andrei Plăcintă a fost condamnat la închisoare cu suspendare. Magistrații ÎCCJ au decis însă să menţină decizia Curţii de Apel Bucureşti, care l-au condamnat la 4 ani şi jumătate de închisoare cu executare.
A fost pentru a doua oară când dosarul a ajuns la Înalta Curte. În noiembrie anul trecut, magistrații instanței supreme au decis rejudecarea apelului la Curtea de Apel București, care au dispus inițial condamnarea inculpatului la șase ani cu executare. După reanalizarea cazului, magistrații Curții de Apel București au dat o nouă soluție, tot de condamnare, dar la 4 ani și șase luni de închisoare cu executare. Sentinţa a fost dată în luna martie a acestui an. Dosarul a ajuns apoi din nou pe rolul Înaltei Curţi.
Plăcintă s-a ales cu dosar penal după ce în seara zilei de 6 decembrie 2010, pe strada Berzei din Bucureşti, pe fondul unor neînţelegeri cu prietena sa, a lovit-o pe aceasta şi a deposedat-o de un telefon mobil. În momentul în care în apărarea fetei