Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vom scăpa de pungile din plastic? Comisia Europeană vrea să interzică folosirea acestor ambalaje în toate statele UE

Publicat in Libertatea, luni 4 noiembrie 2013 · ·

Oficialii europeni discută de zor, în aceste zile, despre interzicerea în toate cele 28 de state ale Uniunii Europene a sacoşelor din material plastic, întrucât, spun aceştia, sunt foarte poluante şi degradarea lor durează extrem de mult. Membrii Comisiei vor ca aceste pungi din plastic să fie înlocuite cu unele din hârtie, a căror degradare este mult mai rapidă şi sunt mai puţin poluante pentru mediul înconjurător.

Astfel, potrivit Comisiei Europene , n u mai în anul 2010 au fost puse în vânzare 98,6 miliarde de pungi din plastic, ceea ce înseamnă că fiecare cetăţean european a folosit, în medie, 198 de pungi, majoritatea fiind fabricate din material subţire.

Comisarii spun că pungile cu greutate şi mărime reduse nu sunt, de cele mai multe ori, reciclate şi ajung în mediu marin, unde degradarea lor poate dura sute de ani.

Longevitatea pungilor de plastic înseamnă că în prezent există 250 de miliarde de particule de plastic, care însumează o greutate de 500 de tone, care plutesc doar în Marea Mediterană. Plasticul rezistă în natură 400 de ani

Plasticul poate rezista şi 400 de ani până se distruge natural, de aceea trebuie investit repede în cercetarea pe domeniul înlocuitorilor biodegradabili.

Aceste particule pot cauza sufocarea vietăţilor marine sau chiar otrăvirea lor, atunci când înghit aceste particule din greşeală sau pentru că le consideră hrană. De asemenea, pungile din plastic pot conţine aditivi poluanţi şi astfel pot contamina solul şi apele. În Pacific au apărut două continente din PET-uri şi gunoaie

“Poluarea cu deşeuri din plastic este o problemă gravă peste tot. În nordul Oceanului Pacific există două continente noi, formate din PET-uri şi deşeuri din plastic, care au, fiecare, de două ori mărimea statului Texas. Sunt alimentate permanent de curenţii oceanici care aduc gunoaie din toată lumea. Există proiecte bune, cum sun

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Când trece valul de caniculă, care aduce temperaturi de 41 de grade și nopți tropicale. Anunțul unui meteorolog

HotNews acum 31 minute
Aproape întreaga țară se află sub avertizări meteo de căldură extremă. Luni, aproape tot sudul României se află sub cod roșu de caniculă, fiind anunțate maxime de 41 de grade în timpul zilei și nopți tropicale. Meteorologii au anunțat și când urmeaz

Viktor Orban caută un partener de dialog la Cotroceni. Mesaj către Nicușor Dan: „Avem interese comune în Europa”

Adevarul acum o ora
În plin context de reașezare politică în regiune și de tensiuni persistente pe scena europeană, premierul Ungariei, Viktor Orbán, transmite un mesaj către noul președinte al României, Nicușor Dan: este nevoie de un dialog serios și constant între Bu

Cutremur de suprafață, duminică dimineață, în județul Gorj

HotNews acum 4 ore
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 3,3 s-a produs, duminică dimineaţa, la ora 6:29, în Oltenia, judeţul Gorj, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), transmite Agerpres. Seis

Accident grav în Hunedoara. Trei persoane rănite / S-a intervenit cu elicopter SMURD

Mediafax acum o ora
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului au fost mobilizate echipaje din cadrul Detaşamentelor Petroşani şi Hunedoara, care au intervenit cu două autospeciale şi două ambulanţe SMURD. În sprijin au venit două ambulanţe al

Pe site-ul Ministerului Sănătății va fi disponibil un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale

Ziua Constanta acum 3 ore
Începând cu 14 iulie 2025, va fi disponibil pe site-ul Ministerului Sănătății un formular online dedicat sesizărilor privind mâncarea din spitale. Anunțul a fost făcut de Ministerul Sănătății pe pagina de Facebook. Noul ministrul al Sănătății, Alexa

Conflictul Musk – Trump trece la un nou nivel. Cel mai bogat om al lumii și-a făcut partid politic: „America Party este creat pentru a vă reda libertatea”

HotNews acum 3 ore
Relația tensionată dintre președintele republican Donald Trump și principalul său finanțator din campania electorală, Elon Musk, a luat o nouă turnură conflictuală sâmbătă, când cel mai bogat om al lumii a anunțat formarea unui nou partid politic, a

China ar putea împinge Rusia să atace NATO pentru a cuceri Taiwanul, avertizează Mark Rutte

Mediafax acum 2 ore
Într-un interviu acordat publicației The New York Times, Rutte a subliniat că un posibil atac chinez asupra Taiwanului ar putea fi precedat de o agresiune rusă în Europa, coordonată cu Beijingul. China ar putea folosi Rusia pentru a destabiliza NATO

Cum va arăta atacul lui FCSB, după ce Alibec și Bîrligea sunt indisponibili: „Asta va fi formula”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
- , în Supercupa României. Fostul internațional român Ilie Dumitrescu (56 de ani) a analizat situația celor de la , după meciul câștigat sâmbătă seara, în Supercupa României, scor 2-1 cu . Campioana României a rămas fără ambii atacanți văzuți titula

Manele pe Arena Națională! Florin Salam, surpriza lui Salvatore Ganacci la Neversea Kapital

Cancan acum 2 ore
Festivalul Neversea Kapital, ediția 2025, a marcat un moment fără precedent în istoria evenimentelor muzicale din România. Sâmbătă, 5 iulie, Arena Națională din București a fost locul în care granițele dintre genuri muzicale s-au estompat spectaculo

Extrageri Loto duminică, 6 iulie. Report de peste 2,18 milioane de euro la Loto 6/49

Adevarul acum 2 ore
Duminică, 6 iulie, vor avea loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 3 iulie, Loteria Română a acordat 18.076 de câştiguri în valoare totală de peste 1,26 milioane de lei.

Vremea

București
acum

31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
mie.

21°/35°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/37°
lun.

19°/38°
mar.

22°/38°
mie.

19°/34°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

28°
dum.

15°/34°
lun.

19°/38°
mar.

17°/35°
mie.

15°/20°
Timisoara
acum

31°
dum.

17°/37°
lun.

19°/40°
mar.

18°/39°
mie.

13°/21°