Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Aleargă cu mingea la fel ca Hagi sau Messi!" Puştiul teribil al Giuleştiului a atras atenţia străinilor. Rapid i-a fixat o clauză uriaşă

Publicat in Pro Sport, luni 4 noiembrie 2013 · ·

Daniel Pancu şi Ilie Balaci au avut numai cuvinte de laudă la adresa lui Alex Ioniţă II, noul puşti teribil al Giuleştiului. La doar 18 ani, decarul vişiniilor a atras deja atenţia mai multor cluburi din străinătate. Clubul i-a fixat deja preţul: un milion de euro

Posibilul transfer al lui Ioniţă a fost cauza recentului scandal dintre Dinu Gheorghe, preşedintele Astrei, şi Viorel Moldovan, antrenorul Rapidului

România e la barajul pentru Mondialul din Brazilia, cu un lot în mare măsură remaniat faţă de campania precedentă. Nu mai există Chivu, dar îl avem pe Chiricheş. Mutu mai mult nu mai e, dar a apărut Maxim. Sau Grozav. Ori Bogdan Stancu. Liga I a oferit naţionalei o nouă generaţie de jucători, dar parcă lucrurile se mişcă din ce în ce mai greu. Numele expuse mai sus au ajuns în străinătate după cel puţin un sezon în întrecerea internă. Acum, încercăm să identificăm alte nume din care Piţurcă să aleagă pentru viitor. Rotariu, de la Dinamo, ar fi unul, dar pare încă necopt pentru a se impune în echipa lui Stoican ca titular de drept. Un alt talent despre care a început să se vorbească tot mai des în ultima vreme este Alexandru Ioniţă II. Numărul 10 al Rapidului, cel din cauza căruia Moldovan şi Dinu Gheorghe au reaprins o dispută mai veche. „Doar Steaua poate să-l transfere!“, a zis „Vamă“, în timp ce Moldovan a parat: „Niciodată, în România! Ioniţă va pleca doar la o echipă din străinătate“. Dar de ce e Ioniţă atât de special?

„Încă se uită la Cartoon Network“

Se ştie dintotdeauna că fotbaliştii de picior stâng au ceva aparte. Au execuţii, driblează într-un anumit fel. Pentru a oferi părerea specialiştilor, ProSport a discutat cu Daniel Pancu, colegul său de cameră. „Înaintea meciurilor, eu mă relaxez ascultând muzică. La el este altceva, este încă copil. Când intru în cameră îl găsesc pe Cartoon Network!

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum o ora
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Cum a aflat Mihaela Rădulescu că Felix Baumgartner a murit. Unde se afla iubita sportivului în clipa tragediei

Cancan acum o ora
Ieri, 17 iulie 2025, Mihaela Rădulescu a primit cea mai dureroasă veste din viața ei. Partenerul ei de mai bine de un deceniu, celebrul parașutist și sportiv austriac Felix Baumgartner, și-a pierdut viața într-un accident petrecut în Italia, în timp

Primăriile și consiliile județene vor putea obține gratuit extrase de carte funciară de informare

Mediafax acum 41 minute
Extrasele de carte funciară pentru informare și extrase din planul cadastral, obținute gratuit de primării și consilii județene sunt necesare în cazul imobilelor pentru care cetățenii solicită acte administrative, precum autorizații de construire, c

FOTO Cu cine merge Nicușor Dan în vizita oficială din Germania / Imagini din avion

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a plecat vineri, 18 iulie, într-o vizită externă în Germania. Alături de președinte se află vicepremierul Dragoș Anastasiu, miniștrii USR Oana Țoiu (Externe), Ionuț Moșteanu (Apărare), Radu Miruță (Economie) și președintele

Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să evite să comenteze despre alegerile din alte ţări, o distanţare de la abordarea tradiţională a Washingtonului de a promova alegeri libere şi corecte

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul de stat american Marco Rubio i-a instruit pe diplomaţii americani din întreaga lume să nu comenteze asupra corectitudinii sau integrităţii alegerilor desfăşurate în alte ţări, potrivit une

Cel mai inedit acționariat din fotbal? După Luka Modric, și Snoop Dogg investește la club!

Gazeta Sporturilor acum o ora
Rapperul american Snoop Dogg, 53 de ani, pe numele lui real Calvin Cordozar Broadus Jr., este cel mai nou acționar al clubului galez Swansea City, care evoluează în a doua ligă engleză, Championship. Acționarul majoritar a explicat cooptarea artistu

Canicula revine în România iar ploile vor fi puține. Prognoza pentru 4 săptămâni

Mediafax acum 3 ore
Prognoza pentru următoarea perioadă: 21 – 28 iulie Temperaturile medii vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această săptămână în toată țara. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sud-estice și excedentar în restul ter

Rusia susţine că a doborât 73 de drone ucrainene, dintre care 3 se îndreptau spre Moscova

News.ro acum 2 ore
Apărarea aeriană rusă a distrus 73 de drone ucrainene în cursul nopţii, dintre care trei se îndreptau spre Moscova, a declarat vineri Ministerul Apărării din Rusia, relatează Reuters. Primarul Moscovei, Serghei Sobianin, a scris pe Telegram că nu su

Grecia intră într-unul dintre cele mai puternice valuri de caniculă din ultimii ani. Până la cât vor urca temperaturile

HotNews acum 4 ore
Temperaturile foarte ridicate înregistrate în ultimele zile în Grecia vor fi urmate la începutul săptămânii viitoare de un val și mai mare de căldură, cel mai puternic de până acum în acest an, scrie publicația elenă To Vima, preluată de Rador Radio

Vremea

București
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

22°
vin.

17°/29°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

16°
vin.

14°/23°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

20°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°