Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragostea de mamă a învins! Gigi a acceptat să fie vizitat în puşcărie de cea care i-a dat viaţă

Publicat in Libertatea, luni 4 noiembrie 2013 ·

După îndelungi rugăminţi şi insistenţe din partea familiei, Gigi Becali (55 de ani) a acceptat să o primească pe mama lui să-l viziteze la închisoare. Luminiţa, soţia patronului Stelei, a fost cea care l-a convins, dar un cuvânt greu l-au avut şi verii Giovani şi Victor Becali. Vizita ar fi programată pentru joi, însă totul depinde de acceptul şefilor Penitenciarului Poarta Albă.

Emoţii mari pentru Gigi Becali, dar şi pentru mama lui, Alexandra Becali (83 de ani). Cei doi se vor putea strânge în braţe după mai bine de 5 luni de când nu s-au văzut.

Întâlnirea emoţionantă ar urma să aibă loc joi, la Penitenciarul Poarta Albă, Constanţa, acolo unde Gigi a fost mutat în urmă cu câteva zile.

De când a fost încarcerat, patronul Stelei s-a ţinut tare şi nu le-a permis soţiei, fiicelor şi mamei lui să-l viziteze în spatele gratiilor. Plânge când se uită la pozele cu familia

Dorul de cei dragi a învins însă săptămâna trecută, când Becali s-a înmuiat şi i-a dat voie soţiei sale, Luminiţa (43 de ani), să vină să-l vadă la “casa cu gratii” de la malul mării.

Pozele recente cu fiicele şi cu mama lui, pe care nevasta i le-a arătat, l-au emoţionat până la lacrimi pe Gigi, care se pare că şi-a călcat pe inimă şi a acceptat ca aceea care i-a dat viaţă să-l viziteze în puşcărie.

De altfel, în celula în care a fost trimis de judecători, Becali ţine, la capul patului, mai multe fotografii cu mama, soţia şi cele trei fiice, cărora le duce enorm de mult dorul şi, din când în când, atunci când le priveşte, izbucneşte în lacrimi fără să-i pese că e văzut de colegii de suferinţă.

Articolul in Libertatea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum o ora
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cum răspunde premierul Bolojan criticilor venite de la liderii PSD: Încerc să consolidez o stabilitate politică. Este foarte uşor să stai pe margine şi să spui cum ar trebui făcut

News.ro acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a declarat, referindu-se la atacurile unor lideri PSD, că încearcă să consolideze stabilitatea politică, nu pentru ca un om să rămână în funcţie, ci pentru ca România să poată lua împrumuturi în condiţii bune. Ilie Bolojan a a

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 33 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 3 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Ilie Bolojan: Aveam un pas, doi până la degradarea ratingului şi la o formă de incapacitate de plată

Ziarul Financiar acum o ora
Premierul Ilie Bolojan susţine că România era la un pas, doi de degradarea ratingului de ţară şi ajungerea într-o formă de incapacitate de plată. Premierul Ilie Bolojan susţine, marţi seara, la Digi24, că măsurile anunţate de Guvern „vor însemna o p

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum o ora
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

ANRE elimină dublarea tarifelor pentru energia electrică stocată și reintrodusă în rețea

Ziua Constanta acum 5 ore
Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) anunță aprobarea Ordinului privind Normele metodologice pentru exceptarea de la plata tarifelor reglementate aplicate energiei electrice stocate și ulterior reintrodusă în rețea. Auto

Vremea

București
acum

32°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

30°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/36°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°