Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tone de carne de la Avicola Călăraşi, VÂNDUTE în magazine

Publicat in Romania TV, luni 4 noiembrie 2013 ·

Peste 16 tone de carne de pui de la Avicola Călăraşi au ajuns în judeţul Suceava, din care 12,6 tone au fost comercializate, iar 3,6 tone au fost sechestrate până când se vor finaliza analizele de laborator privind siguranţa alimentară.

Prefectul de Suceava, Florin Sinescu, a declarat, luni, că a dispus verificarea intrărilor de carne de pui de la Avicola Călăraşi în judeţul Suceava, fiind vizate hypermarket-urile, spitalele şi cantinele liceelor.

El a arătat că la Selgros a fost adusă o cantitate de 16.061 de kilograme de carne de pui, din care s-a comercializat o cantitate de 12.589 kilograme şi a fost sechestrată o cantitate de 3.472 kilograme.

La Carrefour au ajuns 108,5 kilograme care au fost sechestrate în totalitate, iar la cantina Colegiului din Gura Humorului a intrat o cantitate de 120 de kilograme din care 23,2 kilograme a fost consumată şi 96,8 kilograme a fost sechestrată.

"În judeţ a intrat o cantitate de 16.289 kilograme de carne de pui de la Călăraşi, din care s-a comercializat 12.589 kilograme şi s-a consumat 23,2 kilograme, fiind sechestrată o cantitate de 3.677,3 kilograme", a spus prefectul, potrivit Mediafax.

Sinescu a arătat că se aşteaptă analizele ANSVSA şi, în funcţie de rezultatul acestora, se va lua o decizie privind cantitatea de carne de pui sechestrată. "Este doar o măsură de prevenţie. Nu există suspiciuni asupra cărnii comercializate întrucât marfa a fost recepţionată sanitar-veterinar când a fost primită", a mai spus prefectul.

Citeşte şi: Puii de la Călăraşi, în continuare la vânzare. Prima reacţie a patronului de la Avicola VIDEO

Peste 13.500 de kilograme de carne de pasăre au fost retrase în Bucureşti şi Braşov, cu ocazia verificărilor vizând lanţul de supermarket-uri Selgros, până în prezent nefiind depistate loturi infestate cu salmonella periculoasă pentru om, potrivit reprezentanţilor ANS

Articolul in Romania TV >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Crin Antonescu, despre furtul tezaurului dacic din Olanda: „O traumă. Extremiștii încearcă să profite”

HotNews acum o ora
Furtul pieselor de patrimoniu național din muzeul din Assen, Țările de Jos, reprezintă o lovitură majoră pentru identitatea culturală a României, afirmă Crin Antonescu, candidatul coaliției de guvernare la președinția României. „Este încă o traumă (

Crin Antonescu a avut blocat postul de profesor timp de 24 de ani. L-a întrecut pe Iohannis, care l-a avut blocat 17 ani

Ziare.com acum 3 ore
Crin Antonescu, candidatul comun al coaliției PSD-PNL-UDMR la alegerile prezidențiale din 4 mai 2025, a avut blocat postul de profesor la cel mai bun liceu din Tulcea timp de 24 de ani. Este vorba de un post de profesor titular de Istorie, conform i

Prognoza meteo 27 ianuarie – 9 februarie 2025. Meteorologii anunță că vremea se va răci semnificativ

Libertatea acum 5 ore
Prognoza meteo ne arată cum va fi vremea în următoarele două săptămâni. Meteorologii ANM anunță ce temperaturi vor fi în regiunile din România, în intervalul 27 ianuarie - 9 februarie 2025.

Roxana Mînzatu a depus oficial jurământul în fața Curții de Justiție a UE. Ea și-a exprimat angajamentul în calitate de membră a Comisiei Europene VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Roxana Mînzatu, reprezentantă a României și vicepreședinte al Comisiei Europene, a depus luni, 27 ianuarie, jurământul în cadrul Angajamentului Solemn al membrilor Colegiului, în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene. Mînzatu și-a exprimat anga

Comisia de la Veneția despre anularea alegerilor prezidențiale din România: „Dovedirea încălcării legii prin campanii online și social media este deosebit de dificilă”

Libertatea acum 5 ore
Comisia de la Veneția a publicat un raport detaliat cu privire la anularea alegerilor prezidențiale din România, o decizie fără precedent luată de Curtea Constituțională în decembrie 2024. Raportul subliniază nevoia de transparență și reglementări c

Danemarca va aloca 2 miliarde de euro pentru întărirea apărării în Arctica și Atlanticul de Nord

Ziare.com acum 56 minute
Guvernul danez a anunțat luni, 27 ianuarie 2025, că va aloca 14,6 miliarde de coroane (două miliarde de euro), pentru consolidarea securității în Arctica, zonă strategică în contextul proximității ruse și americane, și Atlanticul de Nord, relatează

Marius Tucă Show începe marți, 28 ianuarie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, deputat, fost premier al României. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

CFR Cluj a învins Farul, scor 3-1, în Superligă. Louis Munteanu a marcat golurile clujenilor

News.ro acum 2 ore
Echipa CFR Cluj a învins, luni seara, pe teren propriu, scor 3-1, gruparea Farul Constanţa, în ultimul meci al etapei a 23-a din Superligă. Toate golurile clujenilor au fost înscrise de Louis Munteanu. Clujenii au dominat categoric prima repriză, ia

UPDATE - Lucian Romaşcanu (PSD) spune că pentru expoziţia de la Drents Museum nu a existat un HG, conform ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii: Turcan trebuie să dea urgent câteva explicaţii / Ce prevede ordonanţa/ Replica Ralucăi Turcan

News.ro acum 10 ore
Preşedintele CJ Buzău, Lucian Romaşcanu, fost ministr al Culturii, spune că pentru expoziţia de la Drents Museum, de unde au fost furate pese din Tezaurul României, nu a existat un HG, conform Ordonanţei promovate chiar de ministrul Culturii, el adă

Fake news dezmințit de Jandarmeria Română. Niciun jandarm nu a demisionat după ce și-a întâlnit părinții la un protest din Capitală

Ziare.com acum 3 ore
Afirmațiile recente vehiculate pe rețelele de socializare, potrivit cărora un jandarm aflat în dispozitivul de ordine publică la un miting din Capitală și-ar fi dat demisia după ce și-a întâlnit părinții la protest, sunt complet false, a anunțat lun

Vremea

București
acum

mar.

5°/14°
mie.

8°/15°
joi

8°/13°
vin.

9°/11°
Iasi
acum

mar.

2°/15°
mie.

6°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/10°
Constanta
acum

mar.

5°/11°
mie.

8°/13°
joi

9°/13°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

2°/13°
mie.

6°/11°
joi

6°/9°
vin.

5°/10°
Timisoara
acum

mar.

4°/15°
mie.

9°/14°
joi

8°/13°
vin.

7°/11°