Posibila legalizare a eutanasierii copiilor în Belgia a reaprins dezbaterile în privinţa acestei practici peste tot în lume. În România, a readus în discuție cererile de eutanasiere, motivate în general de sărăcia extremă. Zeci de români care au fost daţi afară de la serviciu sau nu şi-au mai primit salariile la timp au cerut să fie eutanasiaţi.
Maricel Postolache se numără printre românii care au încercat să supravieţuiască după ce şi-au pierdut locul de muncă.
„Am încercat să-mi găsesc un alt loc de muncă, dar situaţia şi vârsta nu-mi permit. Adică această discriminare este vizibilă, este acceptată inclusiv de actuala guvernare în mod tacit şi o să vedeţi dumneavoastră câte persoane din ţara asta, de vârsta mea, de 57 de ani, reuşesc să se angajeze. Nu ştiu dacă sunt 1 la 1 milion,” spune bărbatul.
În zadar însă. Bărbatul, fost mecanic la regia locala de transport public din Iaşi, a ajuns în pragul disperării după ce s-a luptat în instanţă pentru a fi reangajat: „Mi-am cerut eutanasierea pentru că situaţia mea materială este foarte grea. Nu primesc niciun fel de ajutor de la statul român, nici măcat ajutorul minim garantat. În asemenea condiţii, cum mai îmi pot eu plăti taxele şi cum mai pot trăi?!”
Maricel Postolache susţine că a câştigat procesele cu fostul angajator, iar acesta ar trebui să-l reangajeze şi să-i dea banii restanţi. Deocamdată, omul tot nu are de lucru. Aşa că cere să fie omorât prin hotărâre judecătorească.
„Am trimis inclusiv ministrului de Justiţie, inclusiv domnului Ponta, inclusiv domnului Băsescu le-am trimis memorii în acest sens şi acţiunea în instanţă după patru termene, după un proces cum numai în România se poate întâmpla aşa ceva, după patru termene îmi spune că nu este de competenţa Tribunalului Iaşi şi urmând ca să primesc rezoluţie acasă şi să văd care este mo