Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Martorii sunt audiaţi la cinci ani de la startul procesului!

Publicat in Bursa, marți 5 noiembrie 2013 ·

Magistraţii Curţii de Apel au început audierile în celebrul "Dosar al Transferurilor". Pentru un observator din exterior al fenomenului situaţia poate părea cel puţin strănie, în condiţiile în care dosarul este pe rol de 5 ani şi în el s-au dictat deja două sancţiuni total opuse, achitări în serie la Tribunalul Bucureşti urmate de sentinţe cu ani grei de puşcărie la Curtea de Apel. Sistemul care permite astfel de situaţii, în care lucrurile sunt amânate la nesfârşit, pare a fi unul nefunc¬ţional. Trebuie făcută o precizare importantă, după intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi a celui de procedură penală, care va avea loc în februarie 2014, pedeapsa pentru înşe¬lăciune se va micşora, urmând să se încadreze în limitele de la unu la cinci ani, ceea ce va duce şi la micşorarea termenului de prescripţie a acestei infracţiuni, lucru de care ar putea beneficia şi cei opt inculpaţi.

"Dosarul Transferurilor" a fost demarat în 2008. La prima instanţă a avut 42 de termene şi trei amânări ale pronunţării, după care situaţia s-a repetat între timp şi la Curtea de Apel şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ultima instanţă decizând să întoarcă întreg dosarul. Odată întors din drum, dosarul a reintrat pe calea amânărilor în serie, motivele fiind dintre cele mai diverse, de la absenţa avocaţilor apărării la lipsa cărţilor de identitate ale inculpaţilor. Dis¬crepanţa dintre ceea ce au cerut procurorii şi ceea ce s-a dictat la Tribunalul Bucureşti a fost uluitoare. Procurorii au cerut pedepse cumulate de 110 de ani pentru cei opt oameni de fotbal implicaţi în acest dosar (între 10 şi 20 ani pentru fiecare), iar instanţa a decis că nu sunt probe suficiente şi a achitat pe absolut toată lumea, fiind ridicat şi sechestrul de pe bunurile acestora. Ulterior, Curtea de Apel a dat peste cap pur şi simplu "Dosarul Transferurilor". Ani grei de puşcărie au fost dictaţi pentru cei 8

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Marius Tucă Show începe marți, 24 septembrie, de la ora 19.15, live pe Gândul. Invitat: Mircea Abrudean

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este Mircea Abrudean, politician, secretar general al Guvernului. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un parlamentar din Ucraina acuzat de corupție și dat în urmărire a reușit să fugă în România, unde a cerut azil

HotNews acum 4 ore
Andrei Odarchenko, deputat în Parlamentul Ucrainei (Rada Supremă) din partea partidului „Slujitorul poporului”, cercetat după ce a încercat să dea mită conducerii Ministerului Reconstrucției, a fugit în România, unde a cerut azil, scriu Ukrainska Pr

Guvernul a aprobat rectificarea bugetului pe 2024. Cât primesc ministerele

Mediafax acum 6 ore
Potrivit unui comunicat al Ministerului Finanţelor, rectificarea a fost fundamentată pe o creştere a veniturilor bugetare prin măsuri de creştere a colectării veniturilor curente ale statului, digitalizarea ANAFşi implementarea modulelor antifraudă,

Suceava: Fosta şefă a secţiei Oncologie de la Spitalul Judeţean a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare / Decizia este definitivă

News.ro acum 5 ore
Fosta şefă a secţiei de oncologie de la Spitalul Judeţean Suceava Anca Dumitrovici Ababneh a fost condamnată la trei ani de închisoare cu executare, decizia fiind definitivă. Hotărârea a fost luată de către magistraţii Curţii de Apel Suceava, după c

Turcia acuză Israelul că „duce întreaga regiune la haos”. Ce spune despre țările care îl sprijină pe Netanyahu

Adevarul acum o ora
Turcia acuză Israelul că prin atacurile sale militare din Liban a „intrat într-o nouă fază” care „va duce întreaga regiune la haos”, după o intensificare a loviturilor împotriva Hezbollah.

Netanyahu, mesaj către poporul libanez: Războiul Israelului nu este cu voi, războiul nostru este cu Hezbollah. Pentru prea mult timp Hezbollah v-a folosit ca scuturi umane

News.ro acum 3 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu le-a transmis locuitorilor Libanului că ţara sa nu este în război cu ei, ci cu gruparea Hezbollah, relatează CNN. „Am un mesaj pentru poporul libanez: războiul Israelului nu este cu voi”, a spus Netanyahu în ti

MAE avertizează românii să evite orice călătorie în Liban, pe fondul tensiunilor dintre Israel și Hezbollah

HotNews acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) reaminteşte, luni, că, în contextul escaladării conflictului dintre Israel și gruparea libaneză Hezbollah, există un avertisment de călătorie pentru Liban, de nivelul 8/9. MAE recomandă cetăţenilor români să evite

NUMĂR MARE de locuri scoase la concurs în școlile de poliție! De ce nu mai vor tinerii să devină polițiști!?

Gazeta valceana acum 9 ore
În perioada octombrie-decembrie 2024, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele două unități de învățământ postliceal ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan

USR cere ca „Legea lui Iohannis” să fie respinsă rapid în Parlament

Mediafax acum 10 ore
Senatorul Narcis Mircescu, liderul grupului USR din Senat, a cerut în şedinţa Biroului Permanent suplimentarea ordinii de zi a şedinţei de Plen, astfel încât iniţiativa să fie respinsă luni. Cererea a fost, iniţial, votată în unanimitate, inclusiv d

Comisia Europeană propune ajutoare pentru fermierii români afectaţi de fenomenele meteo. Câţi bani ar primi România

Mediafax acum 8 ore
Potrivit unui comunicat al CE, Comisia a propus alocarea a 10,9 milioane euro Bulgariei, 46,5 milioane Germaniei, 3,3 milioane Estoniei, 37,4 milioane Italiei şi 21,6 milioane de euro României. Reprezentanţii CE arată că aceste fonduri vor contribui

Vremea

București
acum

18°
mar.

17°/28°
mie.

17°/28°
joi

19°/29°
vin.

20°/31°
Iasi
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

16°/30°
Constanta
acum

15°
mar.

15°/23°
mie.

18°/22°
joi

20°/23°
vin.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/25°
vin.

16°/29°
Timisoara
acum

15°
mar.

15°/26°
mie.

15°/24°
joi

15°/27°
vin.

17°/30°