Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premieră în Grecia după 100 de ani: magazinele au deschis duminica, dar nu au avut niciun client

Publicat in Ziarul Financiar, luni 4 noiembrie 2013 ·

Magazinele din Grecia au deschis pentru prima dată duminica, cu program prelungit, guvernul relaxând o restricţie veche de 100 de ani pentru a încuraja consumul populaţiei, însă retailerii spun că problema nu este programul de lucru, ci bugetele strâmtorate ale consumatorilor, potrivit WSJ.

"Nici măcar un client nu a intrat astăzi. Nu orele de lucru erau problema, ci dacă populaţia are bani sau nu", comentează pentru Wall Street Journal proprietarul unui magazin de îmbrăcăminte din centrul Atenei.

Potrivit noilor reglementări, adoptate de guvern la presiunile creditorilor internaţionali, magazinele universale din Grecia pot lucra şapte duminici pe an, în timp ce magazinele mai mici, independente, pot deschide în fiecare duminică.

Până acum, retailerii din Grecia puteau lucra maximum două duminici pe an, una dintre cele mai restricţionate pieţe de consum din Europa în ceea ce priveşte sfârşitul săptămânii, cu reguli care datează de la 1908.

Guvernul speră că decizia va creşte competitivitatea şi va crea zeci de mii de locuri de muncă într-o economie cu un şomaj de 27%.

Executivul speră de asemenea să impresioneze delegaţiile instituţiilor financiare internaţionale, care au sosit luni la Atena pentru o nouă evaluare a programului economic, de care depinde o nouă tranşă din acordul de finanţare externă.

"Într-o ţară care primeşte 18,5 milioane de turişti în fiecare an, care vrea să devină o destinaţie de weekend, este de neconceput ca magazinele să fie închise duminica", a declarat Notis Mitarakis, ministru adjunct al dezvoltării, citat de WSJ.

Mai mulţi retaileri au anunţat însă că afacerile au mers prost duminică, subliniind impactul recesiunii asupra consumului populaţiei şi situaţia dificilă din economie.

De asemenea, programul prelungit de lucru a generat divergenţe în rândul retailerilor. Multe magazine au refu

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Avertizare ANM: Cod portocaliu de averse şi grindină în nordul ţării

Mediafax acum 31 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie avertizează că sâmbătă în nordul ţării pot fi averse, vijelii şi grindină. Meteorologii au emis două avertizări, cod galben şi cod portocaliu, valabile în judeţele Maramureş şi Satu Mare.

Netanyahu nu renunţă: Tensiunile în Gaza nu se vor încheia până când Hamas nu va fi distrus

Mediafax acum 43 minute
Prim-ministrul israelian, Benjamin Netanyahu, a insistat asupra distrugerii Hamas şi a afirmat că Israelul nu îşi schimbă cerinţele pentru a pune capăt războiului din Gaza. Anunţul vine la o zi după ce preşedintele american Joe Biden a declarat că I

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Cine sunt cei trei tineri români dispăruți în urma unei viituri din Italia. Noi informații despre tragedie

Ziare.com acum 49 minute
Căutarea celor trei tineri luați de viitură vineri, în Italia, au continuat fără oprire. Presa italiană scrie despre mobilizarea uriașă pentru găsirea lor și dezvăluie cine sunt ei. Într-un timp extrem de scurt, debitul râului a crescut de la 15 met

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum 2 ore
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum 2 ore
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 4 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum o ora
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum 6 ore
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/29°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°