Cadre medicale au fost complice la relele tratamente aplicate în închisorile Pentagonului şi ale Agenţiei Centrale de Informaţii - CIA, în pofida obligaţiei lor etice, acuză un raport independent publicat luni, conform AFP.
Studiul de doi ani, intitulat “Etica abandonată: profesionalism medical şi abuzuri asupra deţinuţilor în războiul împotriva terorismului”, reclamă o anchetă a comisiei de informaţii a Senatului american.
“Ministerul Apărării şi CIA le-au cerut în mod abuziv profesioniştilor (acestora) din domeniul sănătăţii să colaboreze la operaţiuni de obţinere de informaţii şi de securitate în aşa fel încât aceştia au cauzat suferinţe grave deţinuţilor”, subliniază raportul, potrivit Agerpres.
Printre aceste practici, studiul, condus de 20 de experţi juridici, medici şi militari, relevă “conceperea, participarea şi aplicarea de torturi şi de tratamente inumane şi degradante” asupra bărbaţilor aflaţi în detenţie în închisori americane din Afganistan, la Guantanamo sau în locuri secrete ale CIA.
“În numele securităţii naţionale, militarii au deturnat jurământul lui Hippocrate, iar medicii au fost transformaţi în agenţi de informaţii”, a denunţat Gerald Thomson, profesor de medicină la Universitatea Columbia.
Contactată de agenţia de presă franceză, CIA susţine că raportul experţilor “conţine inexactităţi grave şi concluzii eronate”.
“Este important să subliniem că CIA nu mai are persoane în detenţie, iar preşedintele Obama a pus capăt programului de detenţie şi interogatoriu prin decret, în 2009”, a declarat directorul său de comunicaţii, Dean Boyd.
Pentagonul a răspuns acuzaţiilor prin purtătorul de cuvânt Todd Breasseale care a precizat pentru AFP că “niciunul din detractori nu a avut acces la deţinuţi, la rapoartele medicale sau la procedurile” din închisoarea de la Guantanamo.
Breasseale a salutat profesionalismul