Sînge de vişin

Adei, întotdeauna

spăla în sînge de vişin

în fiecare dimineaţă Cartea

aşa cum săruta în fiecare seară

semnul de pe umărul stîng al iubitei

cu geamănul de pe umărul său drept

din contopirea aceasta împotriva căreia

nu se putea opune

un dat o poruncă din naştere

se năştea întotdeauna un cuvînt nou

găsindu-şi firesc locul lîngă celelalte

astfel că după spălarea de dimineaţă

Cartea sîngera

într-atît încît nici Stăpînul n-o mai putea citi

de înţeles nu mai putea fi vorba

uitată fiind mai repede decît crezuse

(trădată mai repede decît s-ar fi crezut

gîndi surprins şi cu părere de rău

Scribul)

Ciocîrlia, melcul şi copilul bătrîn

copil, adesea, se culca pe dealul doclinului

cum morţii satului din cimitirul din

curtea bisericii

păzea ciocîrlia în zborul ei halucinant

spre cer

cîntînd totodată într-un fel nemaiauzit

pînă atunci

mult mai tîrziu l-a înţeles şi i-a înţeles

chemarea

o privea şi-o asculta pînă o pierdea din

vedere

îl trezeau din visare doar coarnele

melcului

scoase anume să-l facă să vadă că

pasărea

revenea din înalt apropiindu-se

întotdeauna de umerii lui fragezi pentru

puţină odihnă

în acelaşi timp se auzea fluieratul

locomotivei marfarului

în altă depărtare îi număra şirul nesfîrşit

de vagoane

pînă cînd ciocîrlia nerăbdătoare îi şopti

la ureche

s-o urmeze surprins melcul văzîndu-se singur

n-a înţeles niciodată trădarea copilului

devenit deodată bătrîn încercînd să-şi reamintească

imaginea coarnelor melcului din copilărie

închise de mult în cochilia pietrificată

@