Ieri Simona Halep a câştigat Turneul Campioanelor, în Sofia, iar începând de azi este numărul 11 mondial. Aceasta este informaţia cu care, într-o lume normală, ar fi început toate ştirile de ieri şi de azi. Dar, dezolare...evenimentul este tratat superficial, marginal, nesemnificativ.
Ieri, alături de preşedintele Federaţiei de Tenis, George Cosac, am fost la Sofia pentru a o susţine şi încuraja pe campioana noastră. În faţa unui public pătimaş, nu mereu favorabil, într-o arenă modernă, nouă (poate reuşeşte să citească acest lucru şi Sorin Oprescu), în ciuda durerilor musculare, Simona a strălucit şi ne-a făcut să fim bucuroşi şi mândri. Am vorbit cu ea, puţin, înainte de meci. Era calmă, zâmbitoare, dar concentrată. Am vorbit cu ea după meci. O campioană modestă, dornică de mai multă performanţă, relaxată, bucuroasă. Fără declaraţii arogante, fără să caute scuze, fără impertinenţă, fără flegmatism. Şi atunci am înţeles de ce nu e “o vedetă”. Atunci am înţeles de ce presa noastră nu s-a îngramădit să-i aloce spaţii ample şi interviuri fluviu. Am înţeles de ce televiziunile generaliste nu i-au transmis meciul!
Simona Halep nu face parte din lumea promiscuă, imbecilă, suficientă care atrage spectatori la TV. Simona e excepţia care ne face să ne întrebăm ce se întâmplă de fapt cu societatea noastră, cu valorile, cu idealurile, cu perspectivele.
Orice copil azi îşi doreşte, azi, să fie Simona! Aşa cum, în urmă cu decenii, toţi ne doream să fim ca Nadia! Dar ce facem pentru a le da copiilor o şansă la performanţă? Ar trebui să începem prin a reconstrui sportul şcolar. O mulţime de cluburi şcolare finanţate de Ministerul Educaţiei, o sumedenie de cluburi sportive finanţate de Ministerul Sportului toacă mărunt şi sigur banii noştri, ai tuturor. Iar în acelaşi timp, dacă vrei performanţă, trebuie să faci lecţii particulare, să te antrenezi pe banii părinţil
