Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PROTESTUL MEDICILOR ÎN CAPITALĂ: Manifestanţii au adus o cruce şi 20 de coroane de flori pentru Sănătate

Publicat in Actualitatea prahoveană, luni 4 noiembrie 2013 ·

Protestul cadrelor sanitare organizat sâmbătă, în Capitală, s-a desfăşurat fără incidente. Manifestanţii veniţi în marş din Piaţa Victoriei au sprijinit de zidul Palatului Parlamentului o cruce şi aproape 20 coroane de flori, sugerând astfel „moartea Sănătăţii" în România.

Pe una dintre coroane a fost menţionat numele ministrului Sănătăţii, în mesajul „Nu te vom uita niciodată, Eugen Nicolăescu". Protestul a început la ora 11.00, în Piaţa Victoriei, unde s-au adunat peste 4.000 de manifestanţi atât din Bucureşti, cât şi din ţară, informeaza Mediafax.

Ei au adus în faţa Guvernului un dric cu coroane de flori şi sicriu pe care scria „Sănătate". Pe sicriu a fost lipită o fotografie a lui Eugen Nicolăescu, cu mesajul „Domnule ministru, nu distrugeţi sănătatea României", iar pe parbrizul dricului scria „Nu vrem spitale transformate în SRL-uri".

Majoritatea protestatarilor au purtat măşti chirurgicale şi au agitat steguleţe, pancarte şi baloane.

Din Piaţa Victoriei, protestatarii au plecat în marş, în jurul orei 12.00, spre Palatul Parlamentului, pe traseul Calea Victoriei - Pod Naţiunile Unite - bd. Naţiunile Unite - alveolă Parc Izvor.

În primele rânduri ale coloanei de manifestanţi s-au aflat preşedintele Colegiului Medicilor din România, Vasile Astărăstoae, lideri ai Federaţiei Sanitare Sanitas şi protestatari cu tobe şi pancarte cu mesaje ca „6% pentru Sănătate", „Noi vă consultăm, voi nu ne consultaţi" sau „Jos labele de pe spitalele publice!".

Coloana de manifestanţi a fost însoţită şi de o maşină cu staţie de amplificare şi boxe, din care s-au auzit de mai multe ori piesa „România, trezeşte-te!" a lui 1-Q Sapro şi „Corul sclavilor" din „Nabucco" de Verdi, mai titrează Mediafax.

Sursa foto: mediafax Tags: protest medici protest sanatate miting sanatate manifestanti cruce coroane sicriu sanatate ministru sanatate eugen nicolaes

Articolul in Actualitatea prahoveană >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rezultate finale la Evaluarea Națională! 10 elevi au obținut media finală 10 după contestații

Ziua Constanta acum 12 minute
Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor), înregistrate la probele scrise din sesiunea curentă (23 - 27 iunie) a Evaluării Naționale/EN VIII 2025, au fost publicate astăzi, 10 iulie, conform calendarului, pe site-ul dedicat<https://evalu

Percheziții la o grupare care ar fi prejudiciat autoritățile britanice cu un milion de lire sterline

Mediafax acum 47 minute
Potrivit IGPR, în anul 2024, în urma sesizării din oficiu a polițiștilor, a fost înregistrat un dosar penal în care, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de acces

Moțiune de cenzură în Parlamentul European pentru Ursula von der Leyen. Care este nemulțumirea politicienilor

Mediafax acum 33 minute
Von der Leyen este așteptată să treacă fără dificultăți de votul de joi privind moțiunea de cenzură, deși aceasta ar putea duce la căderea Comisiei pe care o conduce. Deși supraviețuirea sa este considerată aproape sigură, dezbaterea din jurul moțiu

Moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan, prezentată astăzi în Parlament. Când va fi supusă la vot

HotNews acum 59 minute
Moţiunea de cenzură depusă de AUR împotriva Executivului va fi prezentată joi, de la ora 10:00, în plenul Parlamentului. AUR a anunţat miercuri că a depus moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Bolojan. Opoziţia a iniţiat acest demers după ce Guve

Concluziile lui Basarab Panduru după FCSB - Inter d'Escaldes: „Asta m-a surprins”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Basarab Panduru a analizat prestația avută de , din turul 1 al preliminariilor UEFA Champions League. Și a încercat să găsească explicații pentru jocul roș-albaștrilor. Poate au fost de vină și schimbările. Să nu uităm că e primul meci. Să o vedem î

PSG – Real Madrid 4-0. Francezii joacă finala Cupei Mondiale a Cluburilor cu Chelsea. „Un club francez capabil să câștige toate trofeele”

Gandul acum 14 minute
PSG va juca finala Cupei Mondiale a Cluburilor, după ce a învins Real Madrid, scor 4-0. Au marcat F. Ruiz 6, 24, Dembele 9 și G. Ramos 88. A fost ultimul meci al lui Luka Modric la Real Madrid, care după 13 ani la echipa spaniolă va pleca la AC Mila

Scrisoarea lui Trump în care o anunţă pe Maia Sandu tariful vamal pentru Republica Moldova: „Vă rugăm să înţelegeţi că rata de 25% este mult mai mică decât cea necesară pentru a elimina deficitul comercial” / 58% din bunurile exportate de Moldova în SUA sunt vinuri dulci

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite ale Americii vor impune, începând cu 1 august 2025, un tarif vamal de 25% pentru toate produsele moldoveneşti exportate pe piaţa americană, a anunţat Donald Trump într-o scrisoare adres

VIDEO Gafă la Casa Albă. Trump l-a întrebat pe președintele Liberiei unde a învățat engleza, limba oficială a țării sale

HotNews acum 9 ore
Președintele Donald Trump s-a întâlnit, miercuri, cu mai mulți lideri din Africa, printre ei aflându-se și președintele Liberiei care a ținunt un discurs în limba engleză, limba oficială a țării sale, scrie Reuters. „Liberia este un prieten vechi al

Un nou mandat de arestare a fost emis în Coreea de Sud contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol. Temeri privind distrugerea unor dovezi împotriva sa

Adevarul acum 2 ore
Un tribunal din Coreea de Sud a emis un nou mandat de arestare contra fostului preşedinte Yoon Suk Yeol din cauza tentativei sale eşuate de a impune legea marţială în decembrie 2024, potrivit agenţiei de presă Yonhap.

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 9 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Vremea

București
acum

18°
joi

15°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

22°
joi

16°/28°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

18°
joi

17°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

13°/19°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°