Magicianul scoate din joben o familie de iepuri albi, nu şi o cămilă, magul părăseşte ieslea unde-l condusese steaua, demiurgul făureşte planete care se vor stinge, poetul trece cuvintele prin pereţii oglinzii, de unde revin miraculos eterne. Ceea ce presimte şi lectorul deschizând amplu volum din seria Opera omnia, a Editurii Moldova, din Iaşi, al d-lui Gheorghe Grigurcu, volum intitulat oglinda văzduhului – în venerabila tradiţie a izgonirii majusculelor!

Prefaţat de un alt poet, dl Nicolae Coande, cu referinţe critice, la fine, semnate de marii connaisseur-i, de la Ion Negoiţescu la Ana Blandiana, opul, într-o ediţie de vie circulaţie este destinat a-l apropia pe poet de noi cercuri de cititori, cei fideli având deja în raftul bibliotecii un încă şi mai vast volum de identică speţă.

Corpusul antologic a 24 de volume, apărute între anii 1968-2011, acoperă câmp larg din scrierile lirice ale poetului, edificator, de o certă fidelitate faţă de ceea ce pot uneltele lui.Selecţia dă la iveală şi ochiul criticului faţă de propria-i producţie – de pildă, din volumul Inflorirea lucrurilor a ales patru piese, din Rigoarea văzduhului, cinci, iar din Nimic n-ar trebui să cadă, 94. Jubiliant în faţa fantasticilor chipuri ale vieţii şi a secretei existenţe a lucrurilor, atent la conspirativele relaţii dintre acestea, Gheorghe Grigurcu le mânuieşte cu o la fel de dinamică poftă de cuprindere. Într-un solilocviu de cea mai supravegheată economie – clipa de maximă întindere a arcului, înainte de pornirea săgeţii.

Paradoxul îl constituie versul plin, aproape cantabil („Înotând în carnea tânără a Nimfei ca-n apele Mării”/, „Treci prin verdeaţa verii ca printro apă clară”), dar cea mai adesea concentrat de unde şi factura de hai-ku a multor piese – în marca autorului „semne de carte”, frecvente în toate etapele de creaţie ale sale. Mai cu seamă, pe toate co