Şeful statului român împlineşte azi, 4 noiembrie, doi ani...peste cele şase decenii, destul de zbuciumate, de care a avut parte. Aceste rânduri nu se adresează unui om, care are dreptul la propria sa zi de celebrare, a existenţei sale. Ci preşedintelui ţării mele.
Cu cine se întâlneşte, de ziua sa, este o chestiune de ordin personal.
Dar cum se întâlneşte el cu istoria, este o problemă de interes naţional!
Pe 25 octombrie 2008, un amiral, îmi scapă numele, dar să fie sănătos, a decis ca în loc să plec cu un avion militar, spre un deşert unde acţiona un contingent al Forţei Expediţionare Româneşti, tam nisam să fiu prezent la ceremonia de la monumentul celebru de la Carei.
În semn de frondă am optat pentru un costum civil, nu unul militar, iar când acelaşi amiral m-a întrebat, cum îi este felul, cam repezit, dar în şoaptă, de ce am venit echipat aşa, i-am oferit replica fără răspuns.
Doar reprezentam o... fătucă, vorba lui Ion Cristoiu, maestrul nr.1, în jurnalismul de azi, ce devenise, absolut întâmplător, o insignifiantă secretară de stat.
Detaliile au relevanţă pentru ceea ce a urmat.
Traian Băsescu a venit la Monumentul de la Carei. A respectat regulile ceremonialului.
Dar, la final, brusc, înainte de a se urca în autoturismul oficial i-a spus amiralului, îmi scapă numele, că să aibă un pic de răbdare.
Spre uluirea şoferilor coloanei oficiale, care se aşteptau să plece spre aeroport, Traian Băsescu a indicat şoferului lui să ajungă la... intrarea secundă în parcul monumentului din Carei.
Apoi a coborât din maşină şi fără nicio gardă de corp a pornit pe alee.
Singur.
Bunicuţe cu nepoţi, juni uluiţi, semeni aflaţi la plimbare erau încântaţi de faptul că, în mod neaşteptat, şeful statului îi întreba de viaţa de zi cu zi.
Abia când a ajuns din nou la maşină, Traian Băsescu a dat m
