Imagine fabuloasă la finalul termenului de luni din „Dosarul Transferurilor”: toţi avocaţii apărării, şase la număr, adunaţi în faţa pupitrului numit în termeni specifici „bară”, surescitaţi de discursul procurorului. Robele negre parcă se aflau în blocstart, gata să se năpustească spre cel care încerca să le demonteze solicitările. Acest tablou este sugestiv pentru stadiul în care a ajuns procesul celor opt oameni din fotbalul românesc: apărătorii lor şi-au făcut un scop din a trage de timp, în timp procurorul de caz Cristian Anghel se străduie să le taie avântul. Decizia este însă în mâna judecătoarei!
Copos - în formă, Stoica - izolat
George Copos a venit primul în sala de judecată şi nu a părut la fel de apăsat ca alte dăţi. Fostul patron al Rapidului s-a salutat cordial cu unul dintre avocaţi şi discuţia a început cu o glumă: „Dacă tot e ziua lui Băsescu, poate se dă amânare”. Copos a trecut la chestii serioase. A citit cu atenţie câteva file, pentru a-şi reîmprospăta detaliile despre transferurile care l-au dus în faţa instanţei, iar când a ridicat capul din dosar a făcut-o pentru a căina situaţia investitorilor români, hăituiţi de justiţie.
Apariţia lui Cristi Borcea i-a readus buna dispoziţie. „Ce ne facem domne cu echipa asta cu 300 de suporteri? Dinamo...”. Borcea nu l-a auzit sau s-a făcut că nu aude. Dinamovistul s-a aşezat în primele rânduri, alături de fraţii Becali şi Gică Popescu.
Copos l-a reperat şi pe Ioan Becali. „Ai auzit că există o aplicaţie pe telefon prin care nu mai îţi pot fi decriptate convorbirile? Plăteşte 10 dolari pe lună sau 100 de pe an”. „Ce mai îmi trebuie mie tehnologie? Dacă aş mai trăi o sută de ani, poate m-ar interesa”, i-a replicat Becali. Toţi au stat grupaţi în partea dreaptă a sălii, mai puţin Mihai Stoica. Stelistul a preferat colţul opus.
La termen au lipsit Gheorghe Neţoiu şi Jean Păd