Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sunday Riders – Început de noiembrie

Publicat in Exclusiv Gorj, marți 5 noiembrie 2013 ·

Salutare, naţiune biciclistă!

S-a instalat şi luna noiembrie şi parcă frigul acela pe care îl ştim noi şi cu care ne ameninţă şi meteorologii nu mai vine. Nouă nu face decât să ne convină acest lucru, pentru că ne prelungim ieşirile cu bicicletele.

Duminică, 3 noiembrie, traseul a fost: Târgu-Jiu – Curtişoara – Tetila – Bumbeşti-Jiu – Sâmbotin – Turcineşti – Târgu-Jiu. Aşa că, opt iubitori ai pedalatului şi cu Ion (recuperat pe traseu), nouă, am plecat din Parcul Mioriţei să facem ce ne-am propus. Cei drept, Ion a venit din sens invers şi ne-am întâlnit pe drum. Trupa se micşorează, deşi până săptămâna trecută am fost destul de mulţi, dat fiind faptul ca unii se sperie de frig. Pot să vă spun că nu este aşa. Este chiar plăcut pentru pedalat.

A fost lejer, ne-am simţit bine, am oprit de câteva ori să mâncăm şi sa ne hidratăm. Vremea a fost excelentă, destul de cald pentru această perioadă, iar peisajul colorat al toamnei, încântător! Bineînţeles că am oprit şi pentru câteva fotografii cu cadre care ni se par relevante. Oprirea principală a fost la Bumbeşti-Jiu unde am servit pateuri cu brânză, cu carne sau mere, fiecare după preferinţă. Astfel, am avut ocazia să vorbim şi să ne cunoaştem mai bine. Bancurile şi voia bună ne-au însoţit tot drumul.

La întoarcerea spre casă ne-am întâlnit cu doi ciobănei foarte simpatici, frate şi soră, cărora le-am oferit câte ceva. Băiatul era foarte stăpân pe situaţie şi se pare că-şi făcea foarte serios treaba. Ne-a spus că se ţine şi de şcoală şi că-i place foarte mult. Foarte simpatici! Nu m-am putut abţine şi i-am întrebat dacă doresc să facă o fotografie cu noi. Copiii au fost foarte încântaţi de cele câteva dulciuri şi fructe pe care le-au primit de la noi şi s-au lăsat fotografiaţi.

Noi ne-am continuat drumul şi ajunşi la Târgu-Jiu am făcut fotografia de final de tură la statuia Ecaterinei Teodoroiu. @N

Articolul in Exclusiv Gorj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 7 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 6 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 4 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 6 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 10 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

Foto Cum arată Elena Udrea după 3 ani de detenție

Adevarul acum 11 ore
Îmbrăcată într-un deux pieces alb, format din vestă și pantaloni, Elena Udrea a ieșit în jurul orei 16.00 pe poarta Penitenciarului Târgșor, lăsând impresia că este mai puternică după cei 3 ani și 4 luni de detenție.

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 12 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Cod roșu de furtună în București. A fost dat un nou mesaj Ro-Alert. „Rafale de 90 de km/h”

HotNews acum 11 ore
Meteorologii au emis o nouă avertizare meteo pentru București: nu mai este cod portocaliu, ci cod roșu de vijelii. A fost emis încă un mesaj Ro-Alert. Avertizarea este valabilă tot până la ora 18.00. „Vijelie puternică, viteza vântului la rafală de

Deținătoarea recordului mondial la maraton a fost suspendată pentru dopaj

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Ruth Chepngetich, 30 de ani, deținătoarea recordului mondial în proba feminină de maraton, a fost suspendată provizoriu pentru dopaj, fiind depistată pozitiv la hidroclorotiazidă, substanță cu efect diuretic. pe 19 aprilie a optat pentru o suspendar

Vremea

București
acum

15°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/20°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/28°
sâm.

20°/29°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

13°
vin.

13°/28°
sâm.

16°/31°
dum.

19°/36°
lun.

22°/40°