Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat, după întâlnirea cu senatorii PSD, că direcţiile judeţene de tineret şi sport vor trece în subordinea consiliilor judeţene, menţionând că este "normal" ca şi cluburile sportive municipale să fie administrate de consiliile locale. "E mult mai eficient şi mult mai uşor de gestionat şi activitatea, dar şi partea financiară", a declarat acesta, la Parlament, după întâlnirea pe care a avut-o cu senatorii social-democraţi.
"Decât să stai să trimiţi o scrisoare sau să vii de nu ştiu câte ori în Bucureşti din toate judeţele României, să aştepţi să te primească un director, care oricum nu va avea atât de mult timp pentru fiecare, e mult mai simplu să ai activitatea şi tot ce ţine de decizie la nivel judeţean, adică mai puţine drumuri şi mai multă eficienţă. Nimic nu pleacă fără sursa financiară, nu vream să facem o chestiune neserioasă, să îi păcălim pe cei de la judeţe", a adăugat acesta.
Ministrul Tineretului şi Sportului, Nicolae Bănicioiu, a declarat, după întâlnirea cu senatorii PSD, că direcţiile judeţene de tineret şi sport vor trece în subordinea consiliilor judeţene, menţionând că este "normal" ca şi cluburile sportive municipale să fie administrate de consiliile locale. "E mult mai eficient şi mult mai uşor de gestionat şi activitatea, dar şi partea financiară", a declarat acesta, la Parlament, după întâlnirea pe care a avut-o cu senatorii social-democraţi.
"Decât să stai să trimiţi o scrisoare sau să vii de nu ştiu câte ori în Bucureşti din toate judeţele României, să aştepţi să te primească un director, care oricum nu va avea atât de mult timp pentru fiecare, e mult mai simplu să ai activitatea şi tot ce ţine de decizie la nivel judeţean, adică mai puţine drumuri şi mai multă eficienţă. Nimic nu pleacă fără sursa financiară, nu vream să facem o chestiune neser