TEDxBucharest, 2013 aduce în faţa publicului o persoană remarcabilă - Florin Georgescu. Deşi este nevăzător, acesta a reuşit să privească dincolo de limite – a făcut turul României pe o bicicletă tandem, apoi s-a aventurat într-o experienţa şi mai provocatoare: a pedalat spre Jocurile Paralimpice până la Londra. Florin Georgescu priveşte înapoi cu mândrie.
Ţi se pare uşor să mergi cu bicicleta, să cânţi la chitară şi saxofon, ori să obţii un doctorat în psihologie? Încearcă să le faci pe toate legat la ochi. Florin Georgescu şi-a depăşit orice limită, din dragoste pentru viaţă. A facut turul României pe o bicicletă tandem, iar apoi a plecat într-o aventură şi mai mare care a cumulat 2000 de kilometri şi tot atât de multe momente extraordinare. Împreună cu prietenul său bun, Alexandru Răcănel, a pedalat de la Arad, spre Londra pentru a participa la Jocurile Paraolimpice. Florin nu s-a oprit aici. A devenit fondator al Asociaţiei Tandem şi al Clubului de Sport Tandem Arena, alături de Alex Răcănel, cel care i-a fost alături pe tot parcursul călătoriilor sale.
Un om extraordinar, o poveste de viaţă incredibilă despre curaj şi încredere şi un exemplu real pentru mulţi dintre noi – pentru toate acestea, Florin Georgescu îşi merită pe deplin locul pe scena TEDxBucharest, unde oamenii de seamă ne vor povesti cum au reuşit ceea ce altora li se părea imposibil. Foto Bicicleta tandem Oradea
Florin va avea un discurs inspiraţional despre experienţa autodepăşirii pentru toţi cei care cred că se lovesc de limite. El ne demonstrează că doar noi înşine ne îngrădim opţiunile, iar obstacolele sunt doar în mintea noastră – avem în orice moment tot ce ne trebuie pentru a face ca visele noastre să devină realitate. Când alţii nu cred în noi, ar fi bine să credem noi înşine. Şi – nu-i aşa? – alături de un prieten de nădejde poţi străbate lumea în lung şi-n lat.