IAȘI. Un individ a scăpat de temniță, după ce a fost acuzat de comiterea unui accident mortal.
Judecătoria Iași l-a condamnat pe Cristian Daniel Panainte la un an și patru luni de închisoare, dar cu suspendare, pentru ucidere din culpă. Judecătorii au hotărât suspendarea condiționată a pedepsei pe un termen de încercare de trei ani și patru luni.
Referitor la acțiunile civile, instanța a decis disjungerea cauzei. Totodată, sentința nu este definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la instanța superioară, respectiv la Curtea de Apel.
Panainte a fost trimis în judecată pe 22 mai 2013. Conform anchetatorilor, în urmă cu mai bine de un an, ieșeanul a comis un accident rutier în urmă căruia o persoană și-a pierdut viața. Apoi, ieșeanul a fost trimis în fața instanței.