Un soldat a căzut în tranșee, grav rănit. Prietenul lui i-a raportat superiorului că merge să-l recupereze. Nu te duce – i-a spus acesta – n-ai nici o șansă să-l salvezi, vei muri și tu. Soldatul n-a ascultat: s-a strecurat în liniile inamice și a ajuns la prietenul aflat pe moarte. Acesta a murit în brațele sale. Apoi soldatul salvator a pornit spre regimentul său, dar o rafală l-a rănit de moarte. Ofițerul i-a spus: Ți-am spus să nu te duci. Uite, acum ești și tu rănit grav. A meritat să te duci după el? A meritat; prietenul meu mi-a spus cu ultimele puteri: Știam că ai să vii după mine. Apoi a murit… A meritat! După care soldatul salvator și-a dat și el ultima suflare.
De aproape doi ani de zile la redacția ziarului nostru își desfăşura activitatea în calitate de editor web o tânără ziaristă. În fiecare dimineață la ora nouă se prezenta la redacţie cu o precizie de metronom, apoi, cu aceeași precizie de metronom, la ora 19,00 pleca. Deși eu sunt o fire mai reținută, fiindu-mi necesar mult timp pentru a mă acomoda cu o persoană, cu noua colegă m-am împrietenit în câteva zile. Ea era o fire luminoasă, care degaja optimism și încredere. Era o ingenuă, o persoană plăcută, delicată. Apoi, vestea a căzut ca o ghilotină girondină: colega noastră ingenuă era o persoană aflată în detenție. Dimineața venea, lucra toată ziua la ziar, apoi se întorcea să-și petreacă noaptea în detenție. Când am aflat am rămas interzis şi năuc. Tânăra plătea pentru o faptă groaznică, pe care n-a înfăptuit-o. A comis fapta sau a fost doar o eroare judiciară cum se mai întâmplă, asta nu ştiu. Personal n-o cred în stare de aşa ceva. Ceea ce vreau eu să scot acum în evidenţă este caracterul, comportamentul şi vitalitatea ei.
Am aflat chiar de la ea că a scris cărţi, că va mai scrie. Peste o lună de zile de la venirea în redacţia noastră, Hedir Al-chalabi (ea este tânăra din
