Dacă ultimii ani au fost, pentru literatura română, ai romanului, 2013 pare să fie anul poeziei.

Aș pune cîte o majusculă și romanului, și poeziei, ca să fac diferența grafică între titlurile ce vor rămîne și cele care vor trece odată cu anul de apariție. Însă în poezia de azi majusculele nu sînt bine văzute. Nicolae Avram le folosește în titlul cărții sale All Death Jazz fiindcă n-are încotro; în sumar, ele dispar, laolaltă cu reprezentările cuminți, convenționale, „cuviincioase” ale poeticului.

Poeticul sfidează, aici, normele convocate de obicei („asta nu se zice într-o poezie”) ca să dea liricii dimensiunea respectabilității, a adîncimii „de nepătruns” și a audienței asigurate de intrarea în manuale. Versurile autorului bistrițean nu vor fi recitate niciodată la serbările școlare ori în spectacole de tip Cîntarea României.Dar ele fac incizii și decupaje poetice mai curajoase și mai autentice decît toată maculatura liricoidă servită pe scenă, cu glas tunător, să se audă bine și-n ultimul rînd.

Cu federeii (puberi chinuiți într-un cămin ceaușist), poezia lui Nicolae Avram renunță la a se omologa drept Poezie, pentru a fi o literatură puternică inervîndu-și discursul, alternînd registrele și capacitînd formele de expresie. Tînărul Bogza ar fi citit fericit Gușteru și celelalte poeme: „voi doi vedeți grămada aia de boarfe / pînă dimineață să le văd curate și uscate / altfel e vai de coastele voastre // să nu vă prind că frecați menta / să n-aud musca / c-ați încurcat-o aț’ ‘nțeles cioroilor / la treabă și dați din aripi că de nu vă ia mama lu’ proces-verbal // voi frumușeilor dezbrăcarea și la duș // gușteru se apropie de un bighidiu / cu ochii mari albaștri rotunzi gură mică / dulce gît lung // să te înnebunească // fain bulan murmură gușteru / lingîndu-și buzele / cu ăsta o să-mi răcoresc eu sufletu’ // voi spargeți-i pe gagii / nu lăsați să