Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 170 kilograme de peşte confiscate de poliţiştii de frontieră tulceni

Publicat in Gazeta de Navodari, luni 4 noiembrie 2013 ·

În ultimele 24 ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au desfăşurat activităţi specifice în zona de competenţă care au vizat supravegherea şi controlul frontierei de stat, prevenirea şi combaterea eficientă a migraţiei ilegale şi infracţionalităţii transfrontaliere în zonele de competenţă, precum şi asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică. Peste 700 litri de produs petrolier confiscat la Cernavodă Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au descoperit doi cetăţeni români care transportau, cu o ambarcaţiune, respectiv un autoturism, 720 litri lichid cu miros specific de motorinăfără documente justificative. Verificările au stabilit faptul că cele două persoane în cauză nu deţin documente legale pentru a conduce ambarcaţiunea, respectiv autoturismul. ● În data de 02.11.2013, în jurul orei 12.30, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Cernavodă, aflaţi în misiune pe malul drept al Dunării, au oprit pentru control o ambarcaţiune cu motor, la bordul căreia se afla o persoană de sex masculin. În urma controlului au fost identificate 25 de bidoane din plastic care conţineau un lichid cu miros specific de motorină pentru care nu au putut fi prezentate documente legale. Bărbatul, în vârstă de 35 ani, cu domiciliul pe raza judeţului Constanţa, a declarat că a găsit abandonate respectivele bidoane care conţineau 500 litri de lichid cu miros specific de produs petrolier. Verificările au mai stabilit faptul că respectivul bărbat nu deţine certificat de conducere a respectivei ambarcaţiuni, faptă ce pune în pericol navigaţia pe Dunăre. ● În data de 03.11.2013, în jurul orei 12.40, poliţiştii de frontieră din cadrul S.P.F. Cernavodă, au oprit pentru control, în zona de competenţă, un autoturism marca Ford, condus de S.I., în vârstă de 25 ani, domiciliat în judeţul Ialomiţa. În autoturism au fost descoperite 10 bidoane din plastic încărc

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bărbatul împușcat mortal la partida de vânătoare din Vrancea era un sătean din zonă. Se dusese în pădure pentru a strânge lemne uscate

Ziare.com acum 7 ore
Bărbatul împușcat mortal vineri, 27 decembrie, la partida de vânătoare din localitatea vrânceană Răcoasa se afla în pădure pentru a strânge lemne uscate pentru foc. Poliţiştii vrânceni au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, după ce un b

Un bărbat a murit într-o închisoare din New York, după ce a fost bătut cu brutalitate de gardieni

Libertatea acum 5 ore
Autoritățile din statul New York au publicat vineri înregistrări video „șocante” și „tulburătoare” ale violențelor suferite de un deținut afro-american, care a murit după ce a fost bătut de gardienii dintr-o închisoare locală, relatează CNN.

Crin Antonescu susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga președinția României: „S-a îmbrăcat la costum și vorbit despre niște lucruri mari”

Adevarul acum 9 ore
Candidatul Coaliției, Crin Antonescu, susține că ar fi un dezastru dacă Georgescu ar câștiga alegerile prezidențiale. El spune că „există o foarte mare frustrare în societate” și e momentul ca politicienii să înțeleagă „ce vor oamenii”.

Noul ministru al Educației, Daniel David, s-a suspendat din funcția de rector al UBB. Cine îi va lua locul

HotNews acum 14 ore
Noul ministru al Educației, Daniel David, spune că în momentul în care nu va mai face parte din Guvern se va întoarce în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj. Până atunci, prorectorul Adrian Petrușel va ocupa funcția de rec

MAI: „România, una dintre cele mai sigure țări din lume/ A înregistrat cifre sub media europeană la infracțiuni comise cu violență”

HotNews acum 13 ore
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) transmite că România este una dintre cele mai sigure țări din lume, invocând nivelul scăzut al criminalității, îndeosebi în ce privește faptele comise cu violență. MAI invocă rapoartele Departamentului de Stat al

Decizie pentru proprietarii de mașini pe benzină și motorină. Se taxează în plus de la 1 ianuarie 2025

Capital acum 51 minute
Șoferii din România care au mașini tradiționale, adică cele pe benzină sau diesel, au parte de vești proaste. De la 1 ianuarie 2025, acești carburanți vor fi mai scumpi. Cât va costa litrul?

Casa Albă: Trupele nord-coreene suferă pierderi masive pe frontul din Ucraina

News.ro acum o ora
Forţele nord-coreene se confruntă cu pierderi masive pe frontul războiului Rusiei împotriva Ucrainei, numai în ultima săptămână o mie de soldaţi fiind ucişi sau răniţi în regiunea Kursk din Rusia, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Casei Albe

Efectele sabotajelor din Marea Baltică: NATO îşi va spori prezenţa în zonă

Mediafax acum 12 ore
NATO a anunţat că îşi va spori prezenţa militară în Marea Baltică, iar Estonia a trimis deja o navă de patrulare pentru a proteja cablul de alimentare subacvatic Estlink1. Asta după ce Rusia a fost acuzată că a sabotat principala legătură subacvatic

Fratele premierului britanic Keir Starmer a murit în a doua zi de Crăciun, la 60 de ani

News.ro acum 13 ore
Premierul britanic Keir Starmer i-a adus vineri un omagiu fratelui său mai mic Nick, care a murit în a doua zi de Crăciun, la vârsta de 60 de ani, în urma unui cancer, relatează Sky News. „Cu mare tristeţe că anunţăm decesul lui Nick Starmer. Nick,

"Bătaie de joc pe banii românilor şi o mafie tolerată de Grindeanu". Atac dur al unui fost ministru al Transporturilor la scumpirea biletelor anunțată de Metrorex

Ziare.com acum 12 ore
Scumpirea biletelor anunţată de Metrorex este criticată dur de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Acesta spune că decizia șefilor de la metrou este ”o bătaie de joc pe banii tuturor românilor şi o mafie tolerată de Grin

Vremea

București
acum

sâm.

1°/5°
dum.

3°/6°
lun.

1°/7°
mar.

2°/8°
Iasi
acum

sâm.

0°/3°
dum.

1°/4°
lun.

1°/5°
mar.

1°/6°
Constanta
acum

sâm.

0°/5°
dum.

3°/5°
lun.

2°/7°
mar.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
sâm.

-4°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°
mar.

0°/6°