Pompierii bihoreni au primit o autospecială complexă de intervenţie, descarcerare şi acordare de asistenţă medicală de urgenţă. Aceasta a fost achiziţionată în cadrul unui proiect finanţat cu bani europeni de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
Autospeciala este de capacitate medie, putând transporta 3.500 de litri de apă. ]n prezentarea făcută, locotenentului Sorin Lupşa precizat că are tot echipamentul necesar salvatorilor pentru descarcerare, scară pentru lucru la înălţime dar şi un punct medical avansat. Este vorba despre un cort medical pentru triajul victimelor şi acordarea primului ajutor.
“Nu este doar o simplă maşină de stingere a incendiilor ci este o autospecială pentru situaţii de urgenţă. Postul medical avansat este spaţiul care permite asistarea concomitentă a unui număr de 15-20 de victime şi în interiorul căruia pot fi realizate proceduri mai mult sau mai puţin avansate. Important este că în judeţul Bihor aceasta este a doua structură mobilă. Este nevoie de astfel de structuri pentru că situaţiile de urgenţă evoluează”, a afirmat dr. Hadrian Borcea, şeful SMURD Bihor.
Autospeciala a costat peste 930.000 de lei ea fiind repartizată Grupului 2 Marghita din cadrul ISU Crişana.
În anul 2010 a fost demarat un proiect cu finanţare europeană, proiect ce a avut ca scop dotarea inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă din regiunea de Nord-Vest. În cadrul acestui proiecte, ISU Bihor a primit 11 autospeciale pentru diferite intervenţii.
La evenimentul de predare a autospecialei a luat parte prefectul Judeţului Bihor, Claudiu Pop, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Cornel Popa, şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea, directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean, dr. Daniela Petrişor, prim – adjunctul Inspectorului Şef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Crişana” al judeţului Bihor, locote